
Incident de agresiune sexuală în lumea fotbalului feminin: Maria Pilar Leon, suspendată
Publicat: 17 Aprilie 2025
Fundașa spaniolă a Barcelonei, Maria Pilar Leon, a fost sancționată pentru un incident controversat petrecut în timpul unui meci.
După un derbi aprins cu Espanyol, Maria Pilar Leon, fundașă a echipei Barcelonei, a fost acuzată de agresiune sexuală față de Daniela Caracas, jucătoarea adversă. Imaginile din timpul meciului au surprins un moment tensionat în care Leon, aparent, a introdus mâna între picioarele adversarei și i-ar fi adresat o întrebare ofensatoare.
Sancțiunea pentru Maria Pilar Leon
La două luni după incident, jucătoarea a primit o sancțiune de două meciuri suspendare. Asta implică două meciuri – unul împotriva Atletico Madrid (13 aprilie) și celălalt față de Sevilla (16 aprilie).
Reacția lui Maria Pilar Leon
După apariția acuzațiilor, Maria Pilar Leon a emis o declarație. În comunicatul Barcelonei, jucătoarea a negat orice intenție de agresiune, susținând că gestul a fost un simplu incident din timpul duelului sportiv.
„În niciun moment nu am încălcat și nici nu am avut intenția de a încălca intimitatea colegei mele, Daniela Caracas. Din imagini se poate observa clar că a fost o fază de joc în care ea mă lovește, iar eu încerc să îmi protejez piciorul, spunându-i: «Ce ai?»”, a menționat fotbalista în comunicat.
Leon a mai declarat că nu a existat nicio intenție de agresiune sexuală și că incidentul a fost o confruntare normală de joc. Ea și-a exprimat condamnării hărțuirii online și a susținut că este dispusă să ia măsuri legale împotriva celor care răspândesc informații false.














