Papa Francisc a transmis lumii un mesaj pe care fiecare îl poate înțelege. Discursul său avea forța și frumusețea pictorilor naivi. Avea curajul lor de a vorbi adevărul, lipsit de ipocrizie. Avea o intuiție clară și profundă, fără nicio urmă de premeditare.
Vorbesc despre Sfântatea Sa la trecut, dar acel trecut pregătește viitorul, un ingredient esențial în alchimia speranței.
Acest om, ce se pregătește de o lungă călătorie, este o promisiune că, atunci când va ajunge la dreapta Tatălui, va vorbi în favoarea noastră. Fie că i-am fost aproape, sau nu, fiecare am simțit în cuvintele și acțiunile sale o înțelegere profundă. Ne-a „citit” pe fiecare din suflet până în adâncul ființei. Avea privirea celui care, după cum spun înțelepții, „a citit Cartea Vieții”. A fost și va rămâne un mare apărător al omului în fața Judecătorului Suprem.
De la Rousseau-Vameșul (meseria Evanghelistului Matei) până la Ivan Generalić, Dumnezeu ia chipul și asemănarea oamenilor simpli. Papa Francisc L-a văzut pe Dumnezeu în ființa fiecărei persoane.
Este firesc ca copiii să-l picteze pe Francisc ca pe un supererou, un zeu pe pământ, un erou care salvează lumea.
O poveste pictată, care l-ar fi încântat pe Papa Francisc. Oamenii sfințesc locul, iar un exemplu impresionant este prezența chipului Papei Francisc pe TikTok, aproape ca un leitmotiv. Aș adăuga o poveste care cred că l-ar fi plăcut celui ce, dispărând dintre noi, este mai prezent ca niciodată. Gruzinii au un mare maestru naiv, Niko Pirosmanașvili (1862-1918). Era atât de sărac, încât aduna materiale din deșeuri pe care le-a pictat, împrumutând culori de la coşciugari (de aici predominarea culorii negre în lucrările sale). A murit de foame, lăsând în urmă numeroase versiuni ale „Cinei secrete”. Într-o zi s-a îndrăgostit de o actriță și a desenat-o. Femeii nu i-a plăcut desenul și i-a întors spatele, neînțelegând taina: Niko îşi pictase sufletul. Povestea dăinuie până în zilele noastre. Fiecare dintre cei care o spun sau o cântă îi adaugă ceva din propria poveste. Un vechi cântec al artistei Alla Pugacheva se numește „Milioane de trandafiri”, iar versurile sale sunt pline de emoție: „A fost odată un artist, El avea o căsuță și pânze, Dar iubea o actriță, Care iubea florile. Și-a vândut casa și tablourile, și rostul, și de toți banii a cumpărat O mare de flori…”. Niko Pirosmanașvili nu a avut niciodată o căsuță, dar pe marea trandafirilor plutesc și florile dragostei sale neîmpărtășite.
Despre dragoste și alte taine. Îmi este drag de Papa Francisc pentru că are ceva din Mamunea, nemuritoarea mea bunică. Așa cum bunica mea nemuritoare seamănă cu „Bunica albă”, tabloul „naivului” croat Ivan Generalić. Se află pe un buştean din lumea cealaltă și, dacă albul nu este o culoare, îl putem găsi în afara cercului cromatic. Există și nu mai există. Privește lung nu spre cerul întunecat, ci spre o imagine doar de ea văzută. Își amintește sau încearcă să uite?
„Ți-e frică?… Și mie”. Părintele Enzo Fortunato – înconjurat de mesajele copiilor care i-au scris Papei Francisc atunci când a fost internat. La secunda 36 vedem epistola unui băiat pe nume Gabriel, care îi transmite, cu simplitatea cu care ne poate sfinți dragostea: „Știi că luni merg și eu la spital? O să fii acolo? Ți-e frică și ție de seringi? Și mie…”