**Angajații pot cere plata pentru zilele de concediu neefectuat doar la încetarea raportului de muncă, iar termenul de prescripție este de trei ani de la acest moment**
Înalta Curte de Casație și Justiție a clarificat recent condițiile în care zilele de concediu neefectuat pot fi compensate financiar. Potrivit deciziei, plata în bani a acestor zile este permisă doar dacă raportul de muncă încetează, fiind valabil un termen de prescripție de trei ani de la data încetării contractului.
–
Singura situație permiterea plății
Compensarea financiară a zilelor de concediu neefectuate este condiționată de stingerea raportului de muncă. În timpul relației de muncă, angajatul este obligat să-și efectueze concediul, iar angajatorul nu are voie să-i plătească zilele nefolosite în loc.
Dacă angajatul nu și le-a efectuat până la finalizarea contractului, poate cere plata lor, însă doar în momentul încetării contractului individual de muncă. În cazul în care raportul de muncă continuă, legea nu permite plata zilelor de concediu neefectuat.
–
Termenul de prescripție pentru solicitarea compensării
ÎCCJ a precizat că dreptul angajatului de a cere plata pentru zilele neefectuate se prescrie în trei ani, începând din ziua încetării raportului de muncă. Acest termen începe să curgă de la data încheierii contractului, fiind momentul în care dreptul la compensare devine efectiv.
După această perioadă, cererile pot fi formulate doar dacă dreptul nu s-a prescris încă. Cu toate acestea, dacă angajatorul nu a efectuat plata, nu este automat obligat să plătească toate zilele acumulate anterior, fiind necesar un verificare a valabilității dreptului pentru fiecare perioadă în parte.
–
Reguli legale pentru efectuarea concediului
Legislația muncii garantează fiecărui angajat minimum 20 de zile lucrătoare de concediu de odihnă plătit pe an. Durata poate crește dacă se prevăd prevederi speciale în contracte colective sau în condițiile specifice locului de muncă.
Zilele de sărbătoare legală nu sunt incluse în concediu, dar angajatul are posibilitatea să solicite zile libere recuperate ca fiind echivalente cu concediul de odihnă. Dacă salariatul nu a putut efectua concediul din motive justificate, angajatorul are obligația să îi acorde în termen de 18 luni de la începutul anului următor.
Pe durata concediului, angajatul primește indemnizație egală cu salariul de bază, plus indemnizațiile și sporurile permanente din contract.
–
Impactul depășirii termenului de 18 luni
Decizia ÎCCJ clarifică faptul că depășirea perioadei de 18 luni nu duce automat la pierderea dreptului la concediu. Instanța națională a urmat practica Curții de Justiție a Uniunii Europene și a stabilit că angajatorul trebuie să dovedească că a informat angajatul în mod concret despre posibilitatea de a-și efectua zilele de concediu.
Angajatorul are obligația să informeze din timp angajatul despre consecințele neefectuării concediului și să-i recomande să își programeze zilele libere. În cazul în care nu poate dovedi aceste demersuri sau dacă a acționat în mod contrar, zilele restante rămân valabile chiar și după expirarea celor 18 luni și pot fi plătite ulterior, la încetarea raportului de muncă.
Decizia instanței supreme reafirmă că dreptul la compensare pentru zilele de concediu neefectuat se păstrează dacă angajatorul nu a respectat obligațiile legale de informare și programare.
