
România înregistrează în 2023 cea mai scăzută cerere pentru joburi în străinătate din ultimii zece ani, cu mai puțin de 55.000 de aplicări pe platforma eJobs, reprezentând 0,6% din totalul aplicărilor din acest an. Fenomenul reflectă o schimbare semnificativă în modul în care românii privesc relocarea profesională și motivele pentru care aleg să nu mai plece în străinătate în aceași măsură ca în trecut.
Principala cauză: salariile și costul vieții
Cea mai importantă explicație pentru această scădere este reducerea diferenței salariale dintre România și țările vestice. În urmă cu zece ani, diferența de venituri era atât de mare încât acoperea costurile mutării și disconfortul emoțional al plecării.
Astăzi, salariile din România în zona tehnică și de management aproape că se aliniează nivelurilor europene. Costurile de viață în țările vestice s-au majorat, ceea ce face ca motivația financiară pentru relocare să fie mai redusă decât anterior.
Pe de altă parte, apariția muncii pe proiecte internaționale direct din România a mai redus din interesul pentru plecare. Candidații pot obține venituri similare fără a fi nevoiți să își părăsească efectiv țara de reședință.
Profilul celor interesați de plecare
Chiar dacă numărul de aplicări a scăzut considerabil, există un grup clar de candidați în continuare dispuși să ia în considerare varianta de a lucra în străinătate. Majoritatea acestor persoane au între 25 și 35 de ani și se află la nivel mid-level, cu experiență între doi și cinci ani.
Next în preferințe sunt cei cu vârsta între 36 și 45 de ani. Persoanele cu vârste între 18 și 24 de ani sau peste 45 de ani, cu experiență solidă, apar într-un număr mult mai redus pe lista celor care privesc spre străinătate.
Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, explică această tendință: „Cu cât sunt mai la început de carieră sau în a doua jumătate a vieții lor profesionale, cu atât sunt mai puțin tentați să facă o astfel de mișcare care le-ar scoate din zona de comfort și ar implica o capacitate de adaptare mai mare.”
Destinații și domenii preferate
Pe fondul scăderii generale a interesului, unele țări continuă să fie preferate de cei care iau în calcul relocarea. Topul destinațiilor include Germania, Olanda, Franța, Elveția, Bulgaria, Spania, Grecia și Cipru.
Drăghici atrage atenția asupra faptului că multe dintre aceste țări au un sector turistic puternic, care necesită personal sezonier suplimentar pe timpul cald. Astfel, majoritatea aplicărilor din această categorie sunt înregistrate după 1 mai, indicând o intenție de a lucra doar pe perioada sezonului estival.
Pentru aceste venituri sezoniere, domeniile preferate sunt turism, HoReCa, industria alimentară, dar și transportul, logistica, retailul, construcțiile, sectorul naval și cel aeronautic.
Se observă o tendință de plecare temporară sau sezonieră, cu aplicări înregistrate până în toamnă, și nu pentru relocare pe termen lung.
