România înregistrează tot mai frecvent cazuri de sindrom ovarian metabolic poliendocrin, o afecțiune complexă, cu manifestări variate, care afectează atât sistemul reproductive, cât și metabolismul general al femeilor la vârsta reproductivă. Recent, specialiștii au adoptat un nou nume pentru sindrom, reflectând o înțelegere mai precisă a naturii sale multinistemice.
Ce reprezintă sindromul ovarian metabolic poliendocrin
Sindromul ovarian metabolic poliendocrin, cunoscut anterior ca PCOS, este o afecțiune foarte des întâlnită la femeile tinere. Conform medicului ginecolog Georgiana Bolocan, denumirea sa a fost actualizată în mai 2026 în urma unui consens internațional. Noul termen, Polyendocrine Metabolic Ovarian Syndrome, evidențiază că problema nu se limitează doar la ovare, ci implică întregul organism.
Manifestări și simptome
Simptomele pot debuta încă din adolescență, uneori aproape de menarhie, sau pot apărea mai târziu. Diverse schimbări hormonale și metabolice pot fi primele semne evidente. Menstruațiile neregulate, perioadele lungi fără menstruație, anovulația și dificultățile în obținerea unei sarcini sunt frecvente. Unele paciente pot avea cicluri regulate pentru o perioadă, apoi să apară tulburări de ovulație.
Hiperandrogenismul, adică prezența unor niveluri crescute de androgeni, se manifestă prin pilozitate excesivă, acnee persistentă și alte modificări cutanate. Pe lângă componenta reproductivă, este prezentă și o componentă metabolică, cu frecventă rezistență la insulină și hiperinsulinemie. Acestea pot duce la dificultăți în controlul greutății și pot crește riscul pentru tulburări ale metabolismului glucidic.
Factori genetici și etiologia
Cauzele exacte ale sindromului nu sunt încă pe deplin elucidate. Specialiștii confirmă o interacțiune complexă între factori genetici, epigenetici, hormonali și de mediu. Predispoziția familială, rezistența la insulină, hiperandrogenismul, excesul ponderal, obezitatea și anumite stiluri de viață sunt luați în calcul ca factori de risc.
Studiile genetice au identificat numeroase variante asociate cu componente ale sindromului, implicate în mecanisme precum steroidogeneza, secreția și acțiunea insulinei, reglarea gonadotropinelor și inflamație. Riscul de manifestare este considerat a fi determinat de efectul cumulativ al multiplelor variante genetice și influențat de mediul înconjurător.
Stilul de viață și abordarea terapeutică
Modificarea stilului de viață este fundamentală în tratamentul sindromului. Activitatea fizică regulată, o alimentație echilibrată și menținerea unei greutăți corporale adecvate pot îmbunătăți rezultatele terapeutice. Reducerea în greutate, chiar și modestă, contribuie la regularizarea ciclurilor menstruale și la ameliorarea ovarului polichistic.
Exercițiile fizice de intensitate moderată spre intensă stimulează sensibilitatea la insulină și ajută la corectarea disproportiei hormonale. Combinația de activitate aerobică și exerciții de rezistență poate contribui și la controlul hiperandrogenismului.
Diagnosticul și tratamentul personalizat
Diagnosticul se bazează pe excluderea altor cauze și pe criterii clinice și biochimice de hiperandrogenism, tulburări de ovulație și morfologie ovariană. Criteriile de diagnostic includ cele stabilite de Rotterdam și alte ghiduri internaționale.
Tratamentul este adaptat fiecărei paciente, având ca scop eliminarea simptomelor precum hiperandrogenismul, reglarea ciclurilor și inducerea ovulației pentru femeile care doresc să conceapă. În cazul hirsutismului sau acneei, contraceptivele orale combinate sunt de bază, iar antiandrogenii precum spironolactona pot fi utilizați dacă este necesar, cu precauția de a evita riscul teratogen pentru sarcină.
Pentru pacientele care nu doresc sarcină, se pot administra progestative ciclic, pentru prevenirea hiperplaziei endometriale și controlul sângerărilor. În cazurile refractare la tratament medicamentos, fertilizarea in vitro poate fi considerată.
Importanța managementului multidisciplinar
Având o etiopatogenie complexă, managementul PMOS necesită o abordare multidisciplinară. Programele terapeutice combină intervenții farmacologice, modificări ale stilului de viață și tratamente cosmetice locale pentru controlul manifestărilor.
Specialiștii subliniază că tratamentul trebuie individualizat, ținând cont de simptomele clinice și de dorința pacientei de a concepe sau de a controla alte manifestări ce pot afecta calitatea vieții.
