Băncile europene continuă să opereze sisteme vechi, unele bazate pe tehnologii învechite, precum mainframe-uri, care gestionează și astăzi evidența conturilor, calculează dobânzi și procesează plăți. Deși aceste platforme au acumulat numeroase modificări în decenii de utilizare și oferă o stabilitate dovedită, ele impun riscuri majore în procesul de modernizare, iar înlocuirea lor completă poate genera probleme majore și costuri semnificative.
Sistemul vechi, arhivă nevăzută a băncii
Sistemele de „core banking” nu sunt doar baze de date sau programe, ci conțin produse retrase, reguli fiscale, excepții acordate anumitor clienți, convenții de rotunjire și legături cu sute de aplicații. Unele dintre aceste componente sunt documentate, altele doar în cod, proceduri locale sau în memoria specialiștilor care le-au întreținut.
În procesul de migrare, este esențial ca banca să descopere toate funcțiile acestor sisteme, inclusiv cele aparent inutile. O campanologie sau un câmp neutilizat poate avea o importanță reglementară sau operațională. În cazul în care aceste dependențe nu sunt identificate înainte de migrare, se pot genera probleme în funcționarea ulterioară.
De asemenea, datele din aceste sisteme sunt formate diferit, pot lipsi valori, exista duplicate sau convenții schimbate. Mutarea lor nu înseamnă doar copiere, ci interpretare pentru a păstra consistența soldurilor, istoricul tranzacțiilor, dobânzile și relațiile între produsele bancare. O migrare incompletă poate produce erori financiare minore, răspândite pe milioane de înregistrări.
Reglementările impun o atenție suplimentară, deoarece datele din sistemul central alimentează raportările prudențiale, controalele anti-spălare a banilor, protecția consumatorilor și calculul capitalului. O modificare nesincronizată sau incorectă poate schimba sensul atributelor folosite în controale, ceea ce face nevoie de o validare riguroasă, implicând nu doar departamentul IT, ci și echipele de finanțe, risc și conformitate pentru confirmarea rezultatelor.
Specialiștii în platforma veche sunt adesea pe cale de pensionare, în timp ce noii angajați preferă tehnologii moderne. Această dependență de un grup restrâns de experți poate deveni o vulnerabilitate în procesul de modernizare, necesitând transferul de cunoștințe înainte ca aceștia să plece. În cazul amânării, transferul se transformă într-o cursă contra timp.
Riscurile schimbării totale și modelele de migrare
Managementul schimbărilor informatice a fost inclus de Banca Centrală Europeană între temele de supraveghere pentru 2026-2028, din cauza faptului că modificările sistemice pot provoca întreruperi neplanificate. Înlocuirea sistemelor printr-o mutare „big bang” promite o perioadă scurtă de dublă operare, dar concentrează riscuri majore.
Dacă apar probleme după comutare, revenirea la sistemul anterior devine dificilă, mai ales deoarece pe noul sistem s-au înregistrat tranzacții și trebuie reconciliate evidențele. O revenire improvizată poate duce la pierderi sau duplicate ale operațiunilor.
Alternativa, funcționarea în paralel, reduce riscul de întrerupere dar implică costuri suplimentare, sincronizare complexă a datelor și proceduri duble pentru angajați. Perioada de tranziție se poate prelungi sau arhitectura temporară să devină permanentă, în condițiile în care testele pe volume mari sau evenimente excepționale nu pot fi reproduse complet.
Un raport al Rezervei Federale din Kansas City evidențiază aceste riscuri, precum indisponibilitatea, problemele de migrare, fiabilitatea noii platforme și lipsa resurselor necesare. Aceste riscuri nu infirmă beneficiile pe termen lung, dar subliniază necesitatea unei tranziții atent controlate, întrucât tehnologia nouă nu garantează automat reziliența.
Furnizorii platformelor standardizate pot reduce codul intern și accelera lansarea produselor, însă creează dependență de calendarul și resursele furnizorului. Soluțiile cloud oferă redundanță, dar nu elimină riscurile, ci le mută asupra controlului asupra configurației și datelor, iar finalul colaborării trebuie inclus în contracte pentru a evita sisteme captivă în viitor.
Amânarea modernizării și fragilitatea sistemului vechi
Amânarea migrării nu face sistemul vechi sigur. Costul crescând al incidentelor IT și dificultățile în integrare adaugă riscuri suplimentare. Fiecare sistem nou adăugat peste nucleul vechi crește complexitatea și riscul de interconectare neașteptată, care poate duce la probleme în funcționare.
Raportul Autorității Bancare Europene din iunie 2026 arată că defecțiunile majore ale sistemelor rămân predominante, cu o creștere a pierderilor în 2025. Chiar dacă nu toate incidentele provin din tehnologia veche, costurile de întreținere și lipsa suportului pot face sistemele stabile vulnerabile.
De asemenea, păstrarea sistemelor în funcțiune limitează libertatea comercială. Aplicațiile moderne se bazează pe prelucrare nocturnă, manuale și fiabilitatea scăzută, dificultățile de a detecta fraude sau a răspunde rapid la reglementări crescând costurile și complexitatea.
Punctele de intrare multiple și patch-urile dificil de aplicat sporesc vulnerabilitățile și contrapun necesitatea unui mediu sigur, atunci când sistemul devine mai periculos din cauza îmbătrânirii. În cazul în care un suport pentru o platformă e retras sau o fuziune impune consolidări rapide, banca poate fi forțată să transforme sistemul sub presiune, cu riscul unui incident major.
Strategii pentru o modernizare sigură
Între păstrarea sistemului vechi și înlocuirea integrală, o abordare graduală reprezintă soluția. Banca poate separa domenii, expune funcții prin interfețe controlate și migra produse sau clienți în etape.
O metodă de tip „strangler” construiește treptat noua arhitectură în jurul nucleului existent, retrăgând componentele doar după ce toate datele și traficul au fost transferate în condiții de siguranță. O astfel de strategie reduce erorile și facilitează remedierea.
Prioritizarea componentelor depinde de risc și valoare, nu de vârsta tehnologiei. Componente stabile și bine izolate pot fi păstrate temporar, în timp ce cele care împiedică schimbarea sau acumulează date critice vor fi abordate prioritar. Inventarul dependențelor și indicatorii de sănătate ajută la stabilirea ordinii de migrare.
Fiecare etapă trebuie să aibă criterii clar definitivate, precum reconcilieri complete, volume testate, capacitatea de revenire și responsabilități clar delimitate. Implicarea directă a specialiștilor din sistemul vechi rămâne critică până la finalizarea transferului.
Guvernanța financiară trebuie să sprijine această abordare, alocând bugete pentru curățare și scrierea de noi aplicații, nu doar pentru implementare. Economiile apar după eliminarea componentelor învechite, dar păstrarea acestora duce la plăți consistente de datoria tehnică și înregistrare incompletă a beneficiilor.
În final, decizia de modernizare trebuie să fie înțeleaptă, asumând riscurile și planificând pași mici, pentru a evita ca eșecul unei faze să devină o criză de proporții pentru bancă.
