Operațiunea inițială și descoperirea colonei de bule de metan
În 2018, o echipă de cercetători a realizat o forare în Marea Chinei de Sud, pentru a evalua cantitatea de gaz natural din sedimentele marine. Gura de furtună avea un diametru de aproximativ 22 de centimetri, realizată la fundul oceanului.
După foraj, încercările de sigilare au eșuat, iar măsurătorile din anul următor au evidențiat o coloană de bule de metan ce se ridica aproximativ 1.200 de metri deasupra fundului oceanic.
Inițial, zona era caracterizată prin lipsa unui flux semnificativ de gaz și existența unei biodiversități reduse. Eliberarea de metan a modificat rapid ecosistemul marin din zonă.
Formarea unui ecosistem de metan și dezvoltarea comunităților microbiologice
După constatările inițiale, au apărut microorganisme precum bacteriile și archaea capabile să consume metanul. În jur, a apărut un covor de nevertebrate, inclusiv viermi și crustacee, care s-au colonizat treptat zona de scurgere.
Microbii care consumau metanul au reprezentat nucleul formării unui ecosistem complex. Viermii săpau în sedimente adânc de peste 50 de centimetri, amestecând straturile și facilitând traseul oxigenului, nitraților și sulfaților spre zone subterane.
Estimările arată că sistemele biologice au putut elimina între 30 și 60 de milimoli de metan pe metru pătrat în fiecare zi.
Modelările anterioare sugerau că formarea unei comunități mature de organisme consumatoare de metan necesită între 60 și 100 de ani. În această zonă, un astfel de ecosistem s-a format însă în numai unul sau doi ani.
Această descoperire evidențiază capacitatea organismelor de a se adapta rapid în medii submarine profund, unde energia chimică, nu lumina solară, susține viața.
Persistența eliberării de gaz și impactul asupra mediului
În 2023, metanul continua să se scurgă din fundul mării, deși coloana de bule s-a redus de la 1.200 de metri la circa 800 de metri înălțime. Comunitățile de microorganisme și animale au devenit mai dense în zonă.
Analize în peste 40 de puncte din jurul scurgerii au identificat concentrații ridicate de metan în sedimente până la 500 de metri distanță de scurgere. În același timp, diversitatea microorganismelor a scăzut cu peste 30%, indicând o reacție rapidă a ecosistemului.
Metanul reprezintă un gaz cu efect de seră, iar sedimentele marine sunt cel mai mare rezervor natural de metan, o parte importantă fiind sub formă de hidrați de gaz, structuri solide instabile în anumite condiții.
Riscuri și implicații ecologice
Eliberarea de metan în ocean nu are întotdeauna un impact direct asupra atmosferei, întrucât o parte se dizolvă în apă sau este consumată de microorganisme. Însă, cantitățile mari pot reduce conținutul de oxigen, modifica pH-ul apei și afecta ecosistemele locale.
Evenimente naturale, precum erupțiile vulcanice submarine, au demonstrat că metanul poate fi distrus de reacții chimice și procese naturale, influențând dinamica chimiei oceanice și atmosferice.
