
ANAF va trece prin reforme structurale și operaționale, conform programului de guvernare depus în Parlament de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Modificările vizează renunțarea la controalele generalizate și intensificarea verificărilor țintite bazate pe analiza de risc, precum și reunificarea ANAF cu Autoritatea Vamală Română într-un singur organism fiscal. Implementarea acestor schimbări are ca obiectiv reducerea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor bugetare.
Reorganizare instituțională
Proiectul de reformă prevede consolidarea funcțiilor centrale și teritoriale prin coordonare unitară a controlului, colectării și trezoreriei. La nivel local, conducerile structurilor vor fi ocupate exclusiv prin concurs, fără interimate prelungite. Decizia de reunificare în 2023-2022 reia modelul anterior, pentru eficientizarea managementului fiscal.
Concentrararea resurselor de control
Resursele va fi direcționate spre fraudele de TVA și rambursările cu indicatori de risc, precum și spre combaterea subdeclarării și transferului artificial de profit. Scopul declarat este reducerea decalajului de TVA până în 2030, orientând controalele către evaziunea de amploare, nu către contribuabilii corecți.
Cadru pentru contribuabili mari și tranzacții complexe
Pentru marii contribuabili și tranzacții intra-grup, planul prevede formarea unor echipe specializate pe prețuri de transfer și controale axate pe indicatorii de diminuare artificială a bazei impozabile. Se vor introduce acorduri de preț în avans mai eficiente și se va dezvolta expertiza pentru modelele de afaceri digitale. Personalul implicat va beneficia de programe de specializare în aceste domenii.
Platformă integrată pentru controlul fisc
Un instrument central va fi o platformă unificată, care va corela datele din e-Factura, SAF-T, casele de marcat și declarațiile fiscale. Aceasta urmează să devină funcțională până la 30 iunie 2027. Controalele operative și inopinate vor fi declanșate automat, în funcție de profilul de risc al contribuabilului, după verificări documentare la distanță.
Instrumente de prevenție și control
Se vor introduce mecanisme de avertizare timpurie pentru contribuabilii aflați în dificultate financiară sau cu restanțe, pentru a permite recuperarea sau remedierea problemelor înainte ca acestea să devină semnificative. Programul include și un sistem de performanță, cu indicatori și recompense bonus-malus, care va fi aplicat din 2027 conform prevederilor PNRR.
Reducerea birocrației și simplificarea relației cu contribuabilii
Datele deja deținute de ANAF, precum cele din e-Factura, SAF-T sau casele de marcat, nu vor mai fi solicitate de două ori. Declarațiile vor fi precompletate și validate automat, reducând câmpurile de completat și eliminând raportările redundante, inclusiv cele legate de TVA.
Spațiul Privat Virtual și digitalizare
Spațiul Privat Virtual va deveni punctul principal de contact cu ANAF, oferind o situație fiscală consolidată, notificări automate pentru neconcordanțe și canale digitale de comunicare. Abaterile formale vor putea fi semnalate și corectate voluntar, cu posibilitatea pentru IMM-uri de evitate a sancțiunilor dacă nu există prejudiciu sau indicii de fraudă.
Modernizarea infrastructurii digitale
Sistemele vechi și bazele de date ale ANAF vor fi înlocuite cu platforme moderne, interoperabile, asigurând schimb automat de informații între instituții. Toate aceste măsuri se vor implementa până la 30 iunie 2027, în conformitate cu calendarul stabilit pentru digitalizarea și eficientizarea controlului fiscal.
