Un crater de aproximativ 16 kilometri în diametru, situat sub localitatea Ames din Oklahoma, a fost datat recent la aproape 370 de milioane de ani, cu aproape 100 de milioane de ani mai târziu decât estimările anterioare. Această vârstă schimbată plasează impactul într-un moment deosebit de important în istoria geologică a Pământului, fiind asociat cu extincția de la sfârșitul perioadei Devonianului.
Confirmarea vârstei craterului Ames
Studiile inițiale atribuiau formarea craterului perioadei Ordovician, aproximativ 467,5 milioane de ani în urmă, pe baza unei fosile de conodont găsite în rocile din interiorul structurii. Fosila indică un eveniment meteoritic cunoscut ca Evenimentul Meteoritic Ordovician, ce a dus la numeroase ciocniri cu fragmente de asteroid în regiunea planetei.
Noua cercetare, realizată de o echipă condusă de Elizabeth Catlos de la University of Texas at Austin, a schimbat această perspectivă. Analizele efectuate pe cristalele de zircon, minerale ce pot funcționa ca ceasuri geologice, au condus la estimarea unei vârste de aproximativ 370 de milioane de ani pentru crater.
Metodele de datare și concluziile cercetării
Cristalele de zircon au fost analizate utilizând tehnici precum catodoluminescența și difracția electronilor retroîmprăștiați. Aceste analize au indicat un semnal de vârstă mai tânăr, validat independent de mai multe metode.
Impactul a fost suficient pentru a genera noi cristale de zircon, dar nu pentru a altera fosila de conodont. Se consideră că fosila era deja prezentă în rocile afectate înainte de impact, fiind ulterior amestecată în urma coliziunii.
Rezultatele acestor studii propun o nouă cronologie pentru impact, plasând evenimentul în perioada extincției de la sfârșitul Devonianului, mai precis, în jurul a 370 de milioane de ani în urmă.
Impactul asupra extincției din acea perioadă
Extincția de la sfârșitul perioadei Devonianului a avut drept rezultat dispariția a circa 40% din speciile marine. Deși impactul de la Ames coincide cu această extincție, cercetătorii nu consideră că ar fi fost singura cauză.
Alte fenomene geologice și climatice, precum scăderea nivelului de oxigen, activitatea vulcanică intensă și posibilitatea unei explozii de supernova în apropiere, au fost analizate ca factori contribuitori la această dispariție masivă a biodiversității marine.
Legătura temporară între impact și extincție reprezintă o corelație de sincronizare geologică, nu o dovadă directă a cauzalității.
Structura geologică și potențialul energetic
De la momentul impactului, zona de domiciliu a craterului s-a acoperit cu 2,7 kilometri de sedimente, în timp ce localitatea Ames se află acum cu aproximativ 2,7 km peste structura impactului. Aceste straturi de rocă sedimentară au ascuns complet structura craterului timp de milioane de ani.
Impactul a lăsat o urmă geologică care a devenit o zonă de interes pentru industria petrolieră și de gaze. În prezent, rezervațiile din regiune continuă să producă resurse energetice, iar existența craterului contribuie la formațiunea formațiunilor geologice din zonă.
