Un nou studiu publicat în revista Nature arată că microplasticele pot genera spontan specii reactive de oxigen, inclusiv radicali hidroxil extrem de reactivi, atunci când intră în contact cu apa. Descoperirea sugerează că aceste particule pot avea o activitate chimică mai mare decât s-a crezut anterior, dar nu demonstrează încă efecte nocive directe asupra organismului uman.
Reacțiile chimice ale microplasticelor în apă
Echipa de cercetători de la Columbia University a analizat mai multe tipuri comune de plastic, precum polietilenă, polipropilenă, polistiren, PVC, PET și PMMA. În toate cazurile, au observat generarea spontană de specii reactive de oxigen la contactul dintre microplastic și apă.
Un experiment a folosit particule de polistiren într-o soluție cu metil orange, un colorant sensibil la specii reactive de oxigen. În zece zile, culoarea s-a degradat cu aproape 90%. Aceeași reacție nu a fost observată în alte soluții.
Spectroscopia de rezonanță electronică a confirmat prezența radicalilor hidroxil formați la interfața plastic-apă. Reacțiile s-au intensificat cu creșterea hidrofobiei suprafeței plastice, ceea ce indică o activitate chimică crescută în cazul plasticelor mai hidrofobe.
Studiul arată că simplul contact cu apa poate activa microplasticele, fără a necesita degradare prealabilă prin lumină UV sau alte substanțe chimice.
Impactul radiaților reactive asupra biologicului
Speciile reactive de oxigen, precum radicalii hidroxil, sunt molecule extrem de reactive, capabile să modifice proteine, lipide și alte componente celulare. În organism, aceste reacții pot duce la stres oxidativ și deteriorare celulară în caz de reziduuri excesive.
Cercetătorii au demonstrat că activitatea chimică a microplasticelor poate influența adsorbția biomoleculelor și integritatea celulelor în condiții de laborator. Aceste observații ar putea explica unele dintre efectele biologice asociate microplasticelor, constatate în studii anterioare.
Există deja dovezi despre prezența microplasticelor în țesuturi umane, inclusiv în sânge, plămâni, țesut cerebral, precum și în placentă. Cu toate acestea, studiul nu atestă o legătură directă între radicalii formați la contactul cu apa și boli la oameni.
Limitări ale studiului și implicații pentru sănătate
Majoritatea experimentelor au fost realizate în condiții controlate de laborator. Cercetătorii nu susțin că aceleași reacții chimice se desfășoară cu aceeași intensitate în organismul uman.
Studiul nu stabilește praguri de expunere pentru microplastice sau niveluri de risc, neputând afirma dacă aceste reacții contribuie la efecte nocive reale în organism. În prezent, dovada clară a legăturii între aceste reacții și efecte negative asupra sănătății lipsește.
Limitele studiului relevă că mecanismele chimice observate în laborator nu trebuie translatate automat în condițiile reale ale expunerii umane, unde mai intervin multiple variabile.
Apa îmbuteliată și microplasticele
Microplasticele au fost frecvent detectate în apa îmbuteliată, inclusiv în recipiente din polipropilena folosită pentru capace și materialul recipientelor. Expunerea la temperaturi ridicate, lumină sau fricțiune poate accelera eliberarea acestor particule din ambalaje.
Studiul adaugă o nouă perspectivă: nu doar prezența fizică a particulelor contează, ci și reacțiile chimice la contactul cu apa. Acest lucru poate influența atât mediul, cât și sănătatea publică.
Cercetarea indică necesitatea reevaluării microplasticelor nu doar ca particule pasive, ci și ca suprafețe active chimic. Impactul acestor reacții asupra mediului și asupra sănătății umane rămâne în curs de investigare.
