O femeie din Paleoliticul superior, care a trăit în urmă cu aproximativ 30.000 de ani, oferă indicii noi despre conexiunile între comunitățile preistorice din Europa. Analiza ADN-ului său, recuperat dintr-un os descoperit în peștera Isturitz din sud-vestul Franței, indică o legătură genetică între populațiile din Europa de Vest și cele din estul și centrul continentului. Descoperirea contrazice ipoteza anterioară, conform căreia grupurile umane din părțile opuse ale Europei ar fi fost izolate genetic în acea perioadă.
ADN-ul unei femei din Paleolitic schimbă perspectiva asupra Europei preistorice
Cercetătorii au secvențiat genomurile a trei indivizi care au trăit în urmă cu circa 30.000 de ani pe teritoriile actuale ale Spaniei, Franței și Italiei. Toți aparțineau culturii gravettiene, răspândită în Europa între 34.000 și 25.000 de ani în urmă.
Până acum, analiza genetică a acestui grup era limitată la câțiva indivizi, ceea ce restricționa imaginea asupra relațiilor dintre populațiile de pe continent. Cultura gravettienă este notabilă pentru figurinele feminine numite „Venus”, dar ADN-ul acelor oameni era puțin studiat.
Rezultatele noii cercetări arată o complexitate mai mare în structura populațiilor din acea vreme. Una dintre cele trei persoane analizate în cadrul studiului avea o combinație genetică care sugerează legături între grupurile din estul și vestul Europei. Studiul indică astfel faptul că populațiile nu erau atât de izolate precum s-a crezut anterior.
Peștera Isturitz, un punct de legătură între comunități
Osul femeii descoperit în peștera Isturitz, din sud-vestul Franței, a fost sursa principală pentru această analiză genetică. ADN-ul său a arătat o apropiere de cele ale indivizilor din Europa de Vest, dar și o legătură semnificativă cu grupuri din Europa Centrală și de Est.
Echipa de cercetare estimează că schimburile genetice dintre aceste regiuni s-au produs în urmă cu aproximativ 31.500-32.500 de ani. Acest episod de migrare și amestec a fost facilitat de poziția geografică a peșterii Isturitz, situată într-o zonă de trecere între Europa continentală și Peninsula Iberică.
Conform datelor genetice, peștera a avut un rol important în păstrarea și facilitarea schimburilor culturale și biologice între comunitățile preistorice. Localizarea sa a permis circulația oamenilor din est spre vest și viceversa, contribuind la diversitatea genetică a populațiilor paleolitice din Europa.
