
Dan Bordeianu (49 de ani) a vorbit sincer, după mult timp, despre relația sa cu Adela Popescu (38 de ani), într-un podcast realizat de Damian Drăghici. Actorul a explicat că despărțirea de vedeta a fost strâns legată de decizia sa de a renunța la lumea telenovelelor, un mediu solicitant, care îi consuma toată energia.
„Sunt destul de retras în viața personală. Eu, ca persoană, sunt așa. (…) Apoi a venit perioada serialelor, cu telenovelele, la Acasă și Pro TV, care a fost ca un șoc. Oamenii spuneau: «Băi, ți-ai asumat!». Nu mi-am asumat nimic! Nu știam că o să fie așa. Viața mea a devenit total expusă, mai ales relația mea cu Adela. Era expunere maximă. Eu eram epuizat, pentru că nu-mi plăcea acest aspect. M-a afectat foarte mult. Nu mă feresc, nu mă ascund, dar nici nu mă promovez. Nu mă simțeam bine în acel mediu. Aproximativ trei-patru ani a durat.”, a povestit Dan Bordeianu în podcastul lui Damian Drăghici.
GALERIA FOTO
Dan Bordeianu și Adela Popescu au fost împreună 3 ani
Cei doi s-au întâlnit pe platourile de filmare ale primei telenovele românești, „Numai iubirea” (2004-2005), și au fost împreună timp de trei ani. Mai târziu, au jucat în alte două producții de succes, „Lacrimi de iubire” (2005-2006) și „Iubire ca-n filme” (2006-2007), dar odată cu retragerea lui Dan Bordeianu din televiziune, relația lor s-a încheiat.
„Acolo a început și s-a terminat povestea (cu Adela – n.red.). Inițial am decis mental să ies din acel mediu. Nu am nimic împotriva acestuia, așa funcționează, este o chestiune comercială. Existau aspecte care puteau fi îmbunătățite, cum ar fi programul, care era extrem de solicitant. Unsprezece luni pe an filmam 14-15 ore pe zi, șase zile pe săptămână, iar în a șaptea eram trimis la ședințe foto. Da, din punct de vedere financiar, a fost glorie, succes. Dar pentru mine, sacrificiul nu ar fi contat dacă ar exista respect pentru meserie, iar în acel ritm, acest lucru nu era posibil…”, a mai spus Dan Bordeianu.
Activitatea actuală a lui Dan Bordeianu
După renunțarea la televiziune, Dan Bordeianu s-a dedicat teatrului și cinematografiei. În prezent, face parte din distribuția Teatrului Nottara și colaborează cu alte scene bucureștene. Mai mult, actorul a descoperit o pasiune pentru prelucrarea lemnului și realizează un podcast împreună cu sora sa, intitulat „Frați pe aceeași frecvență”.
Deși cariera sa a luat o nouă direcție, viața lui personală a suferit modificări semnificative. Recent, Dan Bordeianu a dezvăluit că a divorțat de soția sa, Teodora, acum trei ani. Cei doi au două fiice, Maria și Elena, care locuiesc cu mama lor. Actorul a mărturisit că singurul său regret este că nu poate petrece mai mult timp cu ele.
Chiar dacă a ales să se detașeze de televiziune, Dan Bordeianu rămâne o personalitate apreciată în lumea artistică românească, activează în teatru și în alte proiecte independente.














