NASA a pornit o campanie de recrutare pentru astronauți, cu scopul de a forma o nouă generație de exploratori capabili să participe la misiuni lunare și pregătiri pentru explorări spre Marte. Inscrierile sunt deschise până pe 3 decembrie 2026, iar selecția finală este estimată pentru sfârșitul anului 2027.
NASA vizează o nouă generție pentru explorarea lunară și marțiană
Agenția spațială americană anunță că urmărește implicarea unor candidați în programul Artemis, menit să reintroducă prezența umană pe Lună. Misiunile vor avea drept obiectiv stabilirea unei prezențe durabile pe satelitul natural și dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru operațiuni pe destinații mai îndepărtate, inclusiv Marte.
Potrivit oficialilor NASA, noii astronauți ar putea lucra în construcția unei baze lunare și vor fi implicați în testarea și utilizarea echipamentelor care vor permite transportul echipajelor spre alte planete. Acest proces vizează pregătirea pentru misiuni tot mai complexe în cadrul programului Artemis.
Administratorul NASA, Jared Isaacman, a declarat că recrutarea reprezintă o oportunitate pentru profesioniști interesați de contribuția la viitorul explorării spațiale. Candidații selectați vor avea posibilitatea să participe la activități pe Lună și să fie implicați în dezvoltarea tehnologiilor esențiale pentru expansiunea umană în spațiu.
Planurile vizează revenirea astronauților pe Lună în 2028, fiind implicate companii precum SpaceX și Blue Origin, care intenționează să participe la aselenizări cu echipaj uman.
Cerințe pentru candidați și criterii de eligibilitate
Procesul de recrutare este disponibil exclusiv cetățenilor americani. Pentru a fi eligibili, candidații trebuie să dețină o pregătire academică sau profesională solidă în domenii relevante pentru activitatea spațială.
O condiție obligatorie este absolvirea unui program de masterat în domenii STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică). Persoanele cu calificări medicale, cu experiență de pilot sau care au urmat cel puțin doi ani dintr-un program doctoral în domenii relevante pot, de asemenea, să depună dosarul.
În plus, candidații trebuie să aibă cel puțin trei ani experiență profesională în domenii conexe. Pentru piloți, cerințele diferă și includ un număr minim de ore de zbor: cel puțin 750 de ore pentru cei care au pilotat aeronave cu reacție de înaltă performanță, 1.500 de ore pentru cei cu experiență pe alte aeronave cu aripă fixă și 1.000 de ore pentru piloții de elicopter.
Termene și procesul de selecție
Candidații trebuie să depună dosarele până joi, 3 decembrie 2026, ora 23:59, ora de pe Coasta de Est a SUA. Procesul de selecție va avea loc în a doua jumătate a anului 2027, urmat de pregătirea specifică pentru astronauți.
Cea mai recentă campanie de recrutare a avut loc în 2024, când din peste 8.000 de aplicanți au fost selectați 10 astronauți noi în septembrie 2025. Pregătirea pentru astronauți este extrem de competitive, iar îndeplinirea criteriilor nu garantează automat acceptarea.
Scott Tingle, conducătorul corpului de astronauți și președintele comisiei de selecție la Johnson Space Center, a afirmat că această carieră oferă mai mult decât o oportunitate profesională, fiind o șansă de a participa la extinderea cunoștințelor despre spațiu.
Numărul actual de astronauți NASA
Din 1960 și până acum, NASA a selectat 370 de persoane pentru pregătirea ca astronauți. În prezent, corpul activ cuprinde 32 de astronauți, aflați în pregătire sau implicați în diverse misiuni spațiale.
Noua campanie de recrutare intervine într-un context în care programul Artemis și planurile pentru explorarea planetei Marte ocupă o poziție centrală în strategia agenției. Luna reprezintă un teritoriu esențial pentru testarea tehnologiilor și a proceduralilor necesare expansiunii umane în spațiu, fiind considerată o etapă pregătitoare pentru viitoarele misiuni marțiene.

