
Uniunea Europeană și Japonia își consolidează cooperarea tehnologică și digitală, într-o întâlnire desfășurată la Tokyo.
”Uniunea Europeană și Japonia au organizat astăzi cel de-al treilea Consiliu al Parteneriatului Digital, având ca obiectiv intensificarea colaborării în domeniul tehnologic și digital”, a anunțat Comisia Europeană.
Reuniunea a fost coprezidată de Henna Virkkunen, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene responsabilă de Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație, și de Masaaki Taira, ministrul japonez al Transformării Digitale. De asemenea, la reuniune au participat Masashi Adachi, secretar de stat japonez pentru Afaceri Interne și Comunicații, și Shinji Takeuchi, secretar de stat pentru Economie, Comerț și Industrie.
”Într-un context geopolitic complex, Uniunea Europeană și Japonia și-au reafirmat angajamentul în parteneriatul bilateral. Ambele părți recunosc necesitatea de a stimula competitivitatea și susțin o abordare a guvernării digitale bazată pe valori comune. De asemenea, UE și Japonia vor spori securitatea economică prin consolidarea rezilienței tehnologiilor digitale esențiale”, a precizat Comisia Europeană.
De asemenea, statele membre ale Uniunii Europene vor colabora cu Japonia în dezvoltarea tehnologiilor cheie, precum inteligența artificială, sistemele 5G/6G, semiconductorii și tehnologiile cuantice. Cooperarea se va extinde la schimbul de date, crearea de platforme online, dezvoltarea de cabluri submarine și securitate cibernetică.
”Astăzi, la Tokyo, am consolidat parteneriatul digital UE-Japonia. Este mai important ca niciodată să aprofundăm colaborarea în tehnologiile esențiale pentru competitivitatea reciprocă. Acest parteneriat strategic are un impact economic semnificativ atât pentru UE, cât și pentru Japonia”, a declarat Henna Virkkunen, vicepreședintă executivă a Comisiei Europene pentru Suveranitate Tehnologică, Securitate și Democrație.
Foto: Profimedia














