
„Un obiectiv pe cinci ani de mandat va fi aducerea a 150 de șefi de stat și guverne la Camera de Comerț, o instituție adesea privită cu reticență și considerată o sursă de probleme, doar pentru că reprezintă mediul antreprenorial național, nu capitalul străin. Avem nevoie de investitori străini, iar această instituție emblematică a statului român joacă un rol crucial”, a declarat George Simion, marți, la o dezbatere organizată de Camera de Comerț a României.
Candidatul calificat în turul doi la alegerile prezidențiale consideră că antreprenorii trebuie ascultați și consultați: „Cu antreprenorii, dacă vorbim de obiective, să ne propunem ca inițial trei sferturi din capacitatea unui avion să fie încărcat nu cu personalul subaltern, nici cu personal cu funcții minore, nici cu chelneri sau paznici, pentru că nu suntem amenințați de ei”.
„Nu am făcut nimic rău, nici nu am furat în această țară, voi ați plătit salarii și ați ridicat această țară prin muncă, nu prin indivizi care ocupa funcții inutile. Ci prin oameni care să-și dezvolte afacerile prin cooperări internaționale, prin asociații, prin achiziții de pachete minoritare sau majoritare de acțiuni. Un alt obiectiv, domnule președinte, vă felicit pentru activitatea asiduă, sunteți una dintre puținele persoane la nivel înalt din statul român. Consider Camera de Comerț și Industrie a României parte integranta a statului român”, i-a spus George Simion președintelui CCIR, Mihai Daraban.
„E nevoie de eficientizare în sectorul public”
Candidatul la prezidențiale a făcut referire la Alexandru Ioan Cuza și a discutat despre necesitatea schimbărilor, menționând că statul român are sute de mii de angajați în plus, mulți ocupând funcții prin influență.
„Ați spus 1864, Alexandru Ioan Cuza, un reformator. E nevoie de schimbări similare cu cele făcute de el. Sunt printre primii, dacă nu singurul din spațiul politic românesc, care am promovat ideea eficientizării administrative. Sunt acuzat, atacat și discreditat de presa finanțată de ambasade și corporații pentru că am cerut îmbunătățirea sectorului public, pornind de la angajații capabili din administrația locală și centrală. Singurii care trebuie să rămână acolo sunt cei eficienți, nu persoanele care ocupă funcții prin pile sau sinecuri, nici membrii de partid care parazitează sistemul. Acest lucru crează o povară pentru alte sectoare, precum învățământ, sănătate, protecție civilă, forțele armate și poliție. Statul român a plecat de la 800.000 de angajați în anul 2000 și a ajuns acum la 1.315.000.”, a spus Simion.
Întrebat dacă va colabora cu Camera de Comerț și Industrie a României pentru a reprezenta diplomația economică, în cazul în care va câștiga alegerile, George Simion a declarat: „Aveți un rol onorific, dar și executiv, la Cotroceni.”
„Munca trebuie încurajată, nu supraimpozitată”
„Voi folosi energia domnului Daraban, pentru că nu se poate numi un atașat economic fără consultare. Această instituție trebuie să fie eficientă, mulțumesc colegilor din județe pentru găzduire, o parte din programul nostru fiind prezentarea unui program economic de guvernare, și pe lângă președintele României va exista un Consiliu Consultativ antreprenorial cu antreprenori români și străini. În România contemporană, poate părea un model izolat.”, a mai spus George Simion.
„Din aceste documente, o virgulă lipsesc. Este și o lucrare de licență în marketing; am urmat Facultatea de Administrație și Afaceri, orice creștere de taxe reprezintă recesiune. Prin urmare, trebuie încurajată munca, nu supraimpozitată.”, a concluzionat Simion.
FOTO: Andreea Alexandru/Mediafax
Vedeți dezbaterea completă:














