
Economia Rusiei se confruntă cu o situație tot mai dificilă, ca urmare a prioritizării producției de război și a sancțiunilor occidentale impuse după invazia Ucrainei, potrivit unui raport al Institutului pentru Economia Tranziției din Stockholm (SITE).
Raportul, elaborat pentru discuțiile miniștrilor de Finanțe ai Uniunii Europene, subliniază că, deși economia rusă rămâne relativ stabilă, această stabilitate este superficială, dezechilibrele și slăbiciunile structurale agravindu-se.
„Stimularea bugetară pentru producția de război a menținut economia pe linia de plutire pe termen scurt, dar dependența de finanțări obscure, alocarea ineficientă a resurselor și reducerea rezervelor bugetare o fac nesustenabilă pe termen lung. În contradicție cu declarațiile Kremlinului, timpul nu este de partea Rusiei”, se afirmă în raport.
Uniunea Europeană a impus 16 pachete de sancțiuni Rusiei de la începutul conflictului din Ucraina, vizând principalele surse de venit ale Moscovei, inclusiv exporturile de petrol, gaze și cărbune. Alte puteri occidentale, printre care Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Japonia, au aplicat, de asemenea, sancțiuni.
Moscova a subestimat inflația, afectând calculul PIB-ului real
Rusia susține o creștere a Produsului Intern Brut de 4,3% în 2024, după o creștere de 3,6% în 2023, încercând să demonstreze inutilitatea sancțiunilor occidentale.
Torbjorn Becker, prezentator al raportului SITE pentru miniștrii de Finanțe ai UE, a declarat că cifrele PIB-ului rus nu pot fi luate în considerare, deoarece Moscova a subestimat probabil inflația, influențând calculele economice reale.
„Rusia susține o rată inflaționistă de 9-10%. Cum se explică atunci o politică monetară a băncii centrale de 21%? O astfel de diferență semnificativă între rata inflației și cea monetară este anormală și indică faptul că rata inflației ar putea fi subestimată, ducând la o supraestimare a PIB-ului real.”, a declarat Becker reporterilor.
El a mai punctat constrângerile bugetare ale Rusiei cauzate de scăderea veniturilor din resurse energetice și creșterea cheltuielilor militare.
„Estimarea cheltuielilor militare rusești este diferită de datele bugetare declarate”, a spus Becker.
O mare parte a finanțării efortului de război a avut loc prin sistemul bancar.
„În consecință, deficitul bugetar real al Rusiei ar fi cel puțin dublu față de cifrele oficiale”, afirmă Becker.
Această situație a amplificat riscurile financiare, pe fondul creșterii semnificative a creditelor bancare.
„Aceste tendințe sunt considerate indicatori de risc crescut pentru o criză bancară”, a spus Becker.
Comisar european: „Raportul evidențiază increderea scăzută în datele rusești.”
Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a confirmat acordul Comisiei Europene cu raportul SITE.
„Analiza lor evidențiază lipsa de credibilitate a datelor statistice rusești și modul în care economia rusă nu se desfășoară atât de bine cât sugerează cifrele oficiale”, a declarat Dombrovskis reporterilor.
„Comisia Europeană confirmă fragilitatea tot mai mare a economiei ruse și consideră necesare eforturi internaționale pentru limitarea capacității Rusiei de a continua conflictul”, a declarat el.
Foto: Profimedia














