- Fondată în 1975, Eurochange este o firmă britanică de experți în schimb valutar care oferă cele mai avantajoase cursuri pentru schimbul de bani destinat vacanței.
- Aperol Spritz este un cocktail italian clasic, renumit pentru aroma sa răcoritoare și culoarea portocalie vie. Este preparat din Prosecco, Aperol (un bitter cu arome citrice) și apă minerală.
Napoli, cel mai accesibil
Aperol Spritz, băutura preferată a verii, prezintă variații importante de preț în Europa, potrivit unui nou studiu realizat de Eurochange. Cercetarea a analizat 39 de destinații turistice populare din diverse țări europene, evidențiind diferențele semnificative în prețurile cocktail-ului.
Cel mai accesibil Aperol Spritz se găsește în Napoli, Italia, cu un preț mediu de doar 2 euro. În barul Cammarota Spritz din inima orașului, se poate savura chiar și la 1 euro.
Palermo, o altă destinație italiană, se situează pe locul doi cu un preț mediu de 3,66 euro.
Cele mai accesibile 5 locații pentru un Aperol Spritz:
- 1. Napoli, Italia – 2,00 €;
- 2. Palermo, Italia – 3,66 €;
- 3. Varna, Bulgaria – 4,77 €;
- 4. Burgas, Bulgaria – 4,91 €;
- 5. Marmaris, Turcia – 5,16 €
Italia: de la prețuri mici la extrem de mari
Surprinzător, Italia găzduiește atât cea mai ieftină, cât și cea mai scumpă locație pentru un Aperol Spritz. În Milano, media prețurilor ajunge la 16,66 euro, atingând chiar 21 euro într-un bar cu vedere la Duomo.

Inflația a influențat prețurile acestui cocktail popular, generând creșteri substanțiale în anumite locații.
Topul celor mai scumpe 5 locații pentru Aperol Spritz:
- Milano, Italia – 16,66 €
- Roma, Italia – 13,83 €
- Ibiza, Spania – 12,16 €
- Kotor, Muntenegru – 11,16 €
- Dubrovnik, Croația – 11,16 €
Prețuri în diverse destinații
Eurochange a estimat prețurile medii pe pahar. Alte destinații populare au următoarele prețuri medii: Kefalonia (Grecia) – 7,16 €, Gran Canaria (Spania) – 7,26 €, Florența (Italia) – 7,38 €, Rhodos (Grecia) – 7,83, Corfu (Grecia), Porto (Portugalia) și Budva (Muntenegru) – 8,16 €, Barcelona (Spania) – 8,60 €, Paris (Franța) – 9,56 € sau Nisa (Franța) – 10 €.

În regiunea Veneto, unde cocktailul a fost creat în 1919, se consumă peste 299,000 de Aperol Spritz într-o zi.














