Luna din apă (Samantha Sotto Yambao, Editura Storia Books)
Sunt fascinată de romane fantastice care nu se adresează exclusiv copiilor sau adulților. Există o zonă comună unde aceste două categorii se pot conecta, o lectură care poate apropia cititorii, unde magia și emoția se îmbină cu probleme reale ale vieții – familie, supraviețuire, relații, conexiuni.
Autoarea filipineză se definește ca o căutatoare de călătorii în timp și visătoare pasionată, iar cartea ei emană farmec imaginar. Hana, o femeie din Tokyo, moștenește o casă de empegn cu particularități remarcabile. Sub aparențele unui restaurant cu ramen, aici oamenii – nu toți, ci doar cei selectați – nu își lasă obiecte prețioase, ci își pot abandona cele mai adânci regrete și alegeri care le-au marcat existența.
Însă, chiar în prima zi ca proprietară a acestei bizare afaceri, Hana descoperă că aceasta a fost jefuită. În plus, tatăl ei a dispărut fără urmă. Universul îi oferă, în schimb, un străin, pe Minatozaki, alături de care Hana ajunge într-o lume magică, unde figurinele de origami pot opri timpul, iar stelele de pe cer sunt zmeie din dorințe.
În fascinanta aventură spre adevăr, Hana se confruntă cu un secret ascuns, care o obligă să ia o decizie crucială din care nu poate să se întoarcă. Așa cum ne întâmplă adesea, visul este întrerupt de realități dureroase – prezența Hanei între două lumi ne reflectă pe fiecare, cu aspirațiile și realitățile noastre.
Tradusă de Laura Ciobanu, cartea nu doar creează un univers aparte dincolo de tiparele romanului fantastic, ci explorează o lume interioară: regretele cu care trebuie să conviețuim, alegerile care uneori ne devorează sufletele, voința – darul suprem al omului.
Luna din apă este o colecție de farmece și sentimente care te cuprinde dincolo de pagini, stimulând creativitatea și emoțiile. Te invită să visezi cu ochii deschiși la lumea plină de simboluri a Extremului Orient, dar și să reflectezi asupra lucrurilor cotidiene – cum ar fi liniștea interioară, resentimentele sau cei dragi, pe care îi pierdem sau îi câștigăm.
Cărămiziu (Florin Spătaru, Editura Eikon)
Volumul autorului român Florin Spătaru este un exercițiu literar, o joacă creativă a cuvintelor – o prezentare vibrantă într-un volum compact, perfect pentru călătoriile în transportul public.
Majoritatea povestirilor sunt intitulate cu nume de culori – lumea noastră este compusă din nuanțe generate de cuvinte, care nasc lumi pe care le poți vizualiza singur, deoarece fiecare paragraf poate fi imaginat clar.
De exemplu: „Adesea, culoarea macilor visători se extinde și depășește marginea aurie, ca în icoanele cu Sfântul Constantin. Mă visam mereu cu o haină de culoare muștar, cu reflexe negre”.
Sau: „Da, ce-ți spun, scriu cu vin pe hârtie, adică mâna mi se clatină atât de tare, încât stropi roșiatici desenează constelații pe foaia gălbuie. Și eu, bineînțeles, îmi așez limba să mângâie blând cocoașa sferelor obosite. Visam la o bibliotecă infinită, fără limite, și la demonul cărților, care te sfârșește în timp ce îți citește cartea vieții”.
Stilul autorului se situează la marginea prozei și poeziei, atent atât la formă, cât și la conținut, pentru un rezultat profund și totodată relaxant – este o carte captivantă, care lasă o impresie optimistă și vibrantă.
Volumul abordează frânturi și experiențe existențiale – de la secrete senzuale la frică, Paris, fascinația fața de celebrități, aluzii biblice și mitologice.
V-am zăpăcit? Este bine, și pe mine m-a captivat plăcut micul volum. În timp ce citeam, mi-am dat seama că aveam nevoie de o doză sănătoasă de nebunie psihedelică în viața noastră, o mică deraliere de la realitatea cenușie. Nu cred că ne-ar strica un mic univers paralel, măcar din când în când. Aceasta este, evident, o lume a imaginației debordante.
Dincolo de farmecul acestei scrieri originale, sfatul meu este să nu vă feriți de autorii români contemporani și să le acordați o șansă, pentru că o merită. Aveți multe nume din care să alegeți.