„Nu mă întrebați dacă voi candida, nu mă întrebați dacă am luat vreo decizie, mă întrebați dacă mă consider apt să conduc Bucureștiul. Răspund strict la această întrebare, nu la potențiala mea candidatură. Mă simt în stare să conduc Capitala. Nu mă încântă sau entuziasmează excesiv această idee, pentru că sunt printre puținii care cunosc problemele Bucureștiului, acumulate de-a lungul multor ani, rezolvate parțial de Nicușor Dan, dar nu în totalitate”, a declarat Ciprian Ciucu, sâmbătă, 31 mai, la Digi24.
Fostul președinte al PNL București a continuat: „Nu doresc să fie percepută ezitarea mea ca o evitare a responsabilității, nici să intru într-o cursă din care să fiu exclus ulterior prin manevre politice”.
A explicat reticența lui în a confirma dorința de a candida: „Nu știu dacă s-a încercat sau nu scoaterea mea din cursă într-un stadiu prematur. Nu intru în aceste aspecte. Dar nu mulți ar fi bucuroși să mă vadă la Primăria Capitalei, iar alții doresc acest lucru foarte mult”.
Aceste declarații vin după ce, săptămâna trecută, Ciprian Ciucu a declarat pentru Libertatea doar că acum nu este momentul potrivit pentru a candida la funcția de primar al Capitalei.
Ciprian Ciucu este primarul sectorului 6 din 2020 și se află la al doilea mandat. El a devenit și prim-vicepreședintele PNL în noiembrie 2024, după ce Ilie Bolojan a preluat conducerea interimară a partidului în urma demisiei lui Nicolae Ciucă.
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a devenit președintele României după ce, la alegerile prezidențiale din 18 mai, a obținut 53,6% din voturi, iar contracandidatul său, George Simion, 46,4%, conform rezultatelor finale.















