
Luptători Wagner la mormântul lui Evgheni Prigojin.
Grupul de mercenari Wagner, esențial în conflictul din Ucraina, până la răscoala eşuată a fondatorului său, Evgheni Prigojin, decedat în august 2023 într-un incident aviatic inexplicabil, şi-a anunţat retragerea din Mali, după trei ani de activitate în această țară africană.
„Misiunea s-a încheiat. Unitatea militară privată Wagner se întoarce în patrie”, a transmis canalul de Telegram „Razgruzka Wagnera”.
„În cei trei ani şi jumătate, mercenarii Wagner au luptat împotriva terorismului cot la cot cu poporul malian. Au neutralizat sute de combatanți și lideri ce au terorizat populația civilă”, mai precizează grupul.
Aceștia susțin că, în timpul intervenției lor, au ajutat forțele locale să-şi creeze o armată puternică și disciplinată, capabilă să apere teritoriul național. „Ne-am atins scopul principal: toate capitalele regionale sunt acum sub controlul autorităților legitime”, afirmă grupul de mercenari.
Rusia și aliații săi africani din Sahel (Niger, Mali și Burkina Faso) au acuzat Ucraina, săptămâna trecută, că ajută grupări teroriste din regiune cu antrenament și armament occidental.
În urma unor lovituri de stat militare, aceste state din Sahel au rupt relațiile de securitate cu Franța, obligând forțele franceze să se retragă din fosta colonie, după o prezență îndelungată.
În aprilie anul trecut, Niger, Mali și Burkina Faso au format o alianță pentru securitate și apărare în regiunea Sahel, unde activează diverse grupări jihadiste.
După îndepărtarea de Franța și de Vest, aceste țări africane s-au apropiat de Rusia, care le-a oferit asistență militară, prin intermediul grupurilor de mercenari, inclusiv Wagner, intensificând cooperarea militară și furnizând echipamente și instruire forțelor locale.














