
Șeful statului, Nicuşor Dan, susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, București, 4 iunie 2025. Foto: George Călin/Inquam Photos
Președintele Nicuşor Dan nu exclude numirea unui prim-ministru până la sfârșitul săptămânii următoare, conform unor surse apropiate de Executiv.
În cadrul Galei „Retragerea unei legende”, eveniment dedicat Cristinei Neagu, duminică, Nicuşor Dan a fost întrebat de Pro TV dacă va fi numit un nou prim-ministru în curând.
„Există o astfel de posibilitate”, a declarat președintele. Acesta a menționat că se vor desfășura consultări politice pe parcursul întregii săptămâni viitoare.
Joi, președintele a exprimat satisfacția că toate formațiunile politice implicte în negocieri doresc să participe la guvernare. El a precizat că, luni, 9 iunie, se va discuta și despre agenda economică.
„Discuțiile vor fi simultane cu celelalte aspecte ale programului, care urmează să fie finalizate luni. Luni după-amiază, va avea loc o dezbatere amplă asupra întregului pachet de măsuri”, a adăugat Nicuşor Dan.
Referitor la eventualele temeri ale partidelor cu privire la asumarea responsabilității guvernamentale, în contextul unor eventualități nepopulare, șeful statului a declarat: „Nu, dimpotrivă, sunt foarte mulțumit că toate partidele cu care discutăm doresc să participe la guvernare”.














