
Vladimir Putin. FOTO: Maxim Shemetov / AP / Profimedia Images
Rusia a reiterat, sâmbătă, lipsa dovezilor privind intenţia Iranului de a dezvolta arme nucleare.
„Rusia, la fel ca Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, nu a identificat niciodată dovezi care să susţină ideea că Iranul urmăreşte achiziţionarea de armament nuclear, a comunicat recent preşedintele rus Vladimir Putin, adresându-se conducerii israeliene”, transmite Sky News Arabia, citată de Agerpres.
Rusia se declară dispusă să susţină demersurile Iranului pentru dezvoltarea unui program nuclear cu scop paşnic, afirmând că Teheranul are dreptul de a-şi urma propriile obiective în acest sens.
Tensiunile dintre Israel şi Iran au atins o intensitate sporită în ultimele două săptămâni. Forţele israeliene au vizat obiective strategice din Iran, în timp ce Teheranul a ripostat prin atacuri cu rachete şi drone asupra unor localităţi israeliene, precum Tel Aviv şi Haifa.
În urma primului atac israelian, declanşat pe 13 iunie, Iranul a reiterat că programul său nuclear este exclusiv civil.














