
Articol de Darius Stănescu – Publicat duminică, 22 iunie 2025, 16:05 / Actualizat duminică, 22 iunie 2025, 17:03
Fundașul stâng al FCSB, Risto Radunović (33 ani), a ajuns în cantonamentul echipei în Olanda cu două zile înainte de restul formației.
Campioana în exercițiu a Superligii efectuează pregătirea de vară la baza WWNA din Wenum-Wiesel, între 20 iunie și 4 iulie. FCSB va disputa două meciuri amicale, contra echipelor locale Almere City (28 iunie, ora 14:00) și FC Utrecht (1 iulie, ora 14:00).
FCSB
Aspectul din Olanda pe care Mihai Lixandru l-ar implementa imediat și la București: „Îmi place bicicleta! Sunt un om al aerului liber”
Risto Radunović a ajuns în cantonament cu două zile mai devreme
Radunović a fost în concediu cu un alt component al lotului FCSB, Florin Tănase, în Turcia. Fundașul stâng al „roș-albaștrilor” a susținut astăzi prima ședință de antrenament alături de colegii săi.
A jucat în ultimele două partide ale Muntenegrului, împotriva Cehiei, în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, și în amicalul cu Armenia.
Radunović era programat să sosească în Olanda pe 24 iunie, odată cu restul echipei care a participat la meciuri naționale și la concediu. Muntenegreanul a ajuns mai repede pentru a începe pregătirea sub conducerea lui Charalambous.
Conform imaginilor, Radunović și ceilalți colegi au lucrat astăzi cu preparatorul fizic Thomas Neubert.
VIDEO. Mihai Lixandru, impresionat de infrastructura din Olanda: „Ne place și nouă cu bicicleta. Ne încălzim direct pe biciclete”
„Ne-am adaptat un pic. Nu pot să spun că am intrat direct în ritm, dar totul este normal pentru un cantonament. De mâine începem antrenamentele serioase și trebuie să fie greu atunci pentru ca meciurile să fie ușoare.
Ne simțim bine, de aceea ne întoarcem mereu. Totul ne-a mers bine. Nu schimbăm secretul succesului. Sper ca lucrurile să meargă la fel de bine și să venim aici în fiecare an cu rezultate bune.
Este o viață diferită aici. Ne place și nouă cu bicicleta. Ne încălzim direct pe biciclete și ne-am obișnuit. Știm drumurile și străzile, e ok. Este o diferență remarcabilă în infrastructură și în pistele de biciclete. Mi-ar plăcea să fie și în București. Sunt genul de om care lasă mașina acasă.
Sunt 30 de grade, dar nu simțim canicula ca acasă. Temperatura este perfectă, condițiile sunt bune. Suntem obișnuiți să ne antrenăm vara la 40 de grade în București. La 30 de grade e perfect. Când ne vom întoarce acasă vom juca la 40 de grade, deci nici prea răcoare nu e bună. „, a declarat Mihai Lixandru din cantonamentul FCSB din Olanda.
Lotul FCSB în Olanda
- Lukas Zima, Răzvan Udrea, Matei Popa – portari
- Alexandru Pantea, Luca Ciobanu, Siyabonga Ngezana, Baba Alhassan, Daniel Graovac, Andrei Dăncuș, Joyskim Dawa, Laurențiu Vlăsceanu, Matei Manolache, Juri Cisotti, Mihai Lixandru, Marius Ștefănescu, Mihai Toma, David Popa, Dennis Politic, Denis Colibășanu, Andrei Gheorghiță, Alexandru Stoian, Robert Necșulescu, Risto Radunović – jucători de câmp
- *Vor ajunge în Olanda pe 24 iunie: Ștefan Târnovanu, Valentin Crețu, Vlad Chiricheș, Mihai Popescu, Adrian Șut, Darius Olaru, Florin Tănase, Daniel Bîrligea, David Miculescu și Denis Alibec














