Deși România este preponderent o țară cu populație de origine europeană, istoria țării noastre a înregistrat prezența unor persoane din Africa și Asia, majoritatea ajungând aici prin evenimente militare.
„Arabii“ din regiunea Dobrogei. FOTO: arhivă
Prezența persoanelor cu pielea de culoare în Europa de Vest era deja obişnuită, încă din secolul al XVI-lea. Aceasta se datora faptului că marile puteri europene, cum ar fi Anglia, Franța și Spania, posedau vaste imperii coloniale în America, Africa și Asia. Persoanele de culoare erau deseori angajate ca personal domestic în palate regale sau nobiliare, ca muncitori în porturi și depozite, ca doici sau pur și simplu ca companioni exotici pentru aristocrație. În Principatele Române, la celălalt capăt al Europei, lipsa accesului la coloniile din Africa, America și Asia, a făcut aceste persoane practic necunoscute majorității locuitorilor.
Situația s-a schimbat în secolul al XIX-lea, când au fost întemeiate sate întregi de persoane musulmane din zonele arabe, dar și la începutul secolului XX, când, în câmpurile Bărăganului, au sosit, surprinzând localnicii, grupuri întregi de persoane africane și asiatice pentru a lucra la recoltare. Povestea acestor comunități din România este unică, captivantă, dar și puțin cunoscută publicului larg, reprezentând o pagină aproape uitată din istoria națională.
Avanpostul de la marginea Imperiului
Povestea „arabilor“ din România începe în Dobrogea. Înainte de a intra în componența Regatului României, în 1878, această regiune a fost un avanpost otoman timp de 460 de ani. Cu o istorie marcată de influențele grecești, bizantine și de comerțul venețian, Dobrogea otomană era o regiune săracă, dominată de sate de pescari și de turme de oi, cu comunități agricole restrânse. Autoritățile otomane supravegheau cu strictețe pădurile și aplicau taxe aspre ciobanilor transhumanți care veneau din Valahia. Fără un interes deosebit pentru dezvoltare, Dobrogea prezenta puține așezări semnificative – Cernavodă, Tulcea, Silistra – capitala vilayetului. Nu putem uita nici Babadagul, Medgidia și Mangalia. Până în 1829, contribuia la importanța zonei și raiaua Brăilei. Restul teritoriului era dominat de pescari, păstori și comunități rurale. Pe Dunăre și în porturi activau pirați, cu baza cea mai cunoscută la Sulina.
Tabără din Primul Război Mondial, caricatură. FOTO: Profimedia
Compoziţia etnică a acestui avanpost otoman diferă semnificativ de cea actuală. Românii erau minoritari. Conform statisticilor, în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în Dobrogea locuiau 15.764 de familii, dintre care 47,58% erau musulmani, 23,19% români, 14% bulgari şi 11% slavi. Printre musulmani se numărau şi grupuri de tătari şi cerchezi, aduşi de otomani. La schimbarea administrației, Dobrogea a fost un subiect de dezbatere considerabilă, presa ridicând critici la adresa deciziei de schimb.
Satele „arabilor“ dobrogeni
În Dobrogea otomană, printre comunitățile diverse, trăiau și arabi-sirieni, probabil și cu origini nord-africane, a căror piele era de culoare foarte închisă. Un pașă a adus în Dobrogea 145 de familii de arabi, asezate la Docuz-agaci (Nouă arbori) și în alte cinci sate din împrejurimi. Această colonie a prosperat prin agricultură. Antropologul elvețian Eugene Pittard, în 1913, a remarcat prezenta indivizilor din zonă, observând influențe rasiale negroide, datorate comerțului cu sclavi din Africa centrală.
Probabil că acești oameni au fost soldați otomani, recrutați din provinciile arab sau nord-africane, și lăsați la vatră în Dobrogea. Satele lor, deseori cu nume sugestive, cum ar fi Arab- Köi, au prosperat. Cea mai prosperă era Dokuz Agaç (actual Măgura). Secretele prosperităţii s-ar fi datorat priceperii arabilor de a cultiva pământul în condiţii aride.
Arabii dobrogeni nu au supraviețuit României Unite
Este foarte puțin cunoscut despre aceste comunități antice. După 1878 și unificarea, o parte dintre arabi au ales să emigreze. În 1915, Pittard observa un număr extrem de mic de „arabi“, fără perspective de refacere a comunității. Până în 1930, arabaii dobrogeni au dispărut complet.
„Colonii agricole ale prizonierilor de război“
Nu doar în Dobrogea au existat comunități temporare de persoane cu pielea de culoare. În 1917, pe teritoriul ocupat de germani, au fost aduşi peste 3.000 de prizonieri africani, organizați în lagăre de muncă. Aceștia au fost recrutați din trupele coloniale franceze şi britanice. Aceștia erau prizonieri de război din Africa și Asia, utilizați pentru recoltarea recoltelor.
Armată africană de la sfârșitul secolului al XIX-lea. FOTO: Profimedia
Acești africani și indieni erau prizonieri de război, aduşi de pe Frontul de Vest. Muntenia şi Oltenia, fiind zone agricole, au fost considerate locuri ideale pentru munca lor. Mulţi au fost afectaţi de boli. În România aveau parte de mâncare și de ospitalitate. De multe ori, localnicii au asigurat hrana prizonierilor.
În timpul bătăliilor de la Mărășești, aceşti prizonieri au arătat interes pentru această zonă.