Cancelarul german Friedrich Merz. Foto: Christoph Reichwein / AFP / Profimedia
Șeful Germaniei, Friedrich Merz, a criticat, luni, abordarea Uniunii Europene în negocierile comerciale cu Statele Unite, considerând-o „excesiv de complexă”. El a solicitat o soluționare rapidă a diferendelor cu președintele american.
„Sunt necesare decizii comune și rapide în legătură cu patru sau cinci sectoare economice cheie”, a declarat Merz într-un eveniment organizat de asociația industrială germană.
Cancelarul german a susținut că un acord trebuie să includă ramuri esențiale pentru economia europeană, precum industria auto, chimică, farmaceutică, inginerie mecanică, siderurgie și metalurgie.
„Sunt încrezător că putem obține un astfel de acord”, a continuat Merz, subliniind că un acord limitat corespunde strategiei adoptate de Washington.
„Americanii se concentrează pe încheierea de acorduri cu noi privind câteva domenii specifice”, a afirmat liderul german.
Însă, UE, după părerea lui Merz, negociază „foarte complicat”. Era „momentul nepotrivit” pentru „negocierea a sute de reguli vamale separate cu Statele Unite”, a adăugat el.
Merz a declarat că se va implica, alături de președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul italian Giorgia Meloni, în summitul Consiliului European pentru a stimula o abordare rapidă a negocierilor.
„Nu ne dorim ce este ideal, ci ce este necesar”, a punctat Merz, referindu-se la acordul dintre Marea Britanie și Statele Unite.
Multe națiuni sunt angajate în discuții cu Washingtonul pentru a minimiza efectele taxelor vamale americane.
Trump a impus taxe de 25% pentru industria auto, 50% pentru aluminiu și oțel, și o taxă de 10% pentru majoritatea importurilor.
Uniunea Europeană se confruntă, de asemenea, cu un tarif de 20%, considerat reciproc, ce urmează să intre în vigoare în 9 iulie.
Marea Britanie a fost prima țară care a ajuns la un acord cu SUA, evitând astfel taxe mai mari, inclusiv prin reducerea tarifelor pentru mașini de lux britanice și eliminarea taxelor pentru oțel și aluminiu.















