
Socialiștii francezi au depus o moțiune de cenzură împotriva guvernului lui François Bayrou. Motivul: refuzul de a retrage reforma pensiilor.
Șeful grupului socialist din Adunarea Națională, Boris Vallaud, a subliniat promisiunea premierului Bayrou de a prezenta un proiect legislativ privind vârsta de pensionare de 64 de ani.
„Domnule prim-ministru, respectarea angajamentelor este fundamentul democrației. Vă asumați obligații pe această temă și pe altele, fapt care ne obligă să depunem o moțiune de cenzură împotriva guvernului”, a declarat Boris Vallaud, potrivit postului FranceInfo.
În plenul Adunării Naționale, premierul Bayrou a asigurat că partenerii sociali se apropie de un acord final privind sistemul de pensii.
„Există o cale, extrem de dificilă, pentru a depăși această criză. Această cale va implica un proiect de lege supus dezbaterii naționale. Indiferent de procesul legislativ, este inacceptabilă compromiterea echilibrului financiar. Responsabilitatea noastră este de a restabili echilibrul sistemului de pensii”, a susținut prim-ministrul Bayrou, citat de cotidianul Le Figaro.
Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii „France Insoumise”, a salutat decizia socialiștilor.
„Socialiștii se întorc la o atitudine de opoziție față de François Bayrou. Se alătură moțiunii de cenzură a stângii. Va decide și formațiunea Național-republicană (RN) să susțină președintele Macron?”, a spus Jean-Luc Mélenchon.
Președintele partidului Național-republican, Jordan Bardella, a precizat că formațiunea sa nu are poziții predefinite privind moțiunea de cenzură.
Foto: Profimedia
Video: FranceInfo
vezi alte articole














