O coloană de fum se ridică din zona unei rafinării din Teheran, Iran, în 15 iunie 2025. Credit: Zuma / SplashNews.com / Splash / Profimedia
Iranul a reluat miercuri accesul aerian în estul țării, în a doua zi a încetării focului cu Israelul, care a încheiat 12 zile de conflict, anunță AFP.
Spațiul aerian iranian a fost închis pe 13 iunie, după un atac fără precedent al Israelului.
„Spațiul aerian de deasupra estului Iranului a fost redeschis pentru traficul aerian internațional și intern, dar doar către și de la aeroporturile din estul țării”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor iranian, Majid Akhavan, potrivit agenției oficiale IRNA.
Acesta a menționat că aeroportul Mashhad, despre care Israelul susține că a fost atacat, a fost printre cele redeschise, alături de cele din Chabahar, Zahedan și Jask.
Zborurile interne și internaționale în alte zone ale Iranului, inclusiv capitala Teheran, „nu sunt permise până la noi ordine”, a adăugat el.
Conflictul de 12 zile
Susținând că Iranul se află pe cale să dezvolte arme nucleare, Israelul a lansat pe 13 iunie o serie impresionantă de atacuri aeriene asupra infrastructurii militare și nucleare iraniene. Teheranul a răspuns cu lansări de rachete balistice în direcția Israelului.
Iranul și Statele Unite negociaseră deja aspecte legate de programul nuclear iranian, însă o nouă rundă de discuții, programată pentru 15 iunie, a fost anulată din cauza atacurilor israeliene.
Statele Unite au susținut Israelul, atacând instalațiile iraniene de îmbogățire a uraniului de la Fordow, Natanz și Isfahan cu rachete de croazieră și bombe anti-buncăr. Ulterior, președintele Trump a intermediat un acord de încetare a focului, care a intrat în vigoare marți.















