
Prima imagine cu Ilie Bolojan după ce a preluat președinția interimară a României după demisia lui Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, s-a dus joi seară, 13 februarie, la Oradea, cu un avion de linie al TAROM și cu SPP-ul lângă el, au relatat e-Bihoreanul și Antena 3.
După ce a ieșit din aeroport, Bolojan a fost întâmpinat de primarul din Oradea, Florin Birta, care l-a așteptat cu mașina la terminalul Sosiri. Președintele interimar al României și-a pus trolerul în portbagaj, apoi i-a făcut semn SPP-istului să se așeze pe bancheta din spate, contrar uzanțelor, iar el s-a așezat în dreapta șoferului, care era chiar primarul Birta.
De regulă, orice demnitar stă pe bancheta din spate, iar un angajat SPP stă pe scaunul din dreapta al șoferului, care este și el angajat SPP. Aceste reguli, concepute din motive de siguranță, nu au fost respectate de data aceasta.
„Am o întâlnire în seara asta, iar mâine dimineață, cu avionul de 6.30, mă întorc”, a explicat Bolojan.
Cu doar câteva ore în urmă, Ilie Bolojan a transmis primul mesaj ca șef de stat, la o zi după ce a preluat președinția interimară a României după demisia lui Klaus Iohannis. „Riscul de criză majoră este real”, a avertizat Bolojan, care a promis „alegeri corecte și transparente”.
Ilie Bolojan l-a înlocuit pe președintele Klaus Iohannis, care și-a încheiat oficial mandatul miercuri, 12 februarie, după o demisie fără precedent în politica românească pentru un șef de stat. Decizia lui Iohannis a venit în contextul procedurii de suspendare inițiate împotriva sa.
Ilie Bolojan, fost președinte PNL și al Senatului, este președinte interimar al României până la alegerile prezidențiale din luna mai. Alegerile vor avea loc pe 4 mai (primul tur) și 18 mai (turul al doilea).
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta…”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Unica.ro
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
Închide














