
Un incendiu a izbucnit lângă Atena. Foto: Aris MESSINIS / AFP / Profimedia
Un nou incendiu, amplificat de vânturi puternice, a izbucnit vineri în apropiere de Atena, în timp ce incendiul din Creta pare să se stingă, au anunțat pompierii eleni.
Incendiul a erupt în comuna Koropi, la 30 de kilometri est de Atena. Autoritățile au ordonat evacuarea zonei, unde se află numeroase locuințe, prin mesaje trimise pe telefoane mobile.
„Focul a ajuns în curțile oamenilor”, a declarat primarul comunei Koropi, Dimitris Kiousis, la televiziunea publică ERT.
Cel puțin două avioane cisternă și două elicoptere combat flăcările intense, provocate de vânt puternic în Attica și în Atena. Imaginile difuzate de ERT arată cum focul distruge măslini și arbuști.
Joi după-amiază, un alt incendiu, la aproximativ 30 de kilometri de Atena, în apropierea portului Rafina, a fost stins seara după ce a determinat evacuarea a circa 300 de persoane. Au fost afectate și câteva locuințe și vehicule, conform edilului comunei Spata-Artemida, Dimitris Markou, citat de ERT.
Incendiu sub control în Creta
În schimb, incendiul din Creta, care a izbucnit miercuri în apropierea orașului Ierapetra și a determinat evacuarea a 5.000 de persoane, inclusiv mulți turiști, este „sub control”, potrivit pompierilor. „Există riscul să se reaprindă, însă nu mai este un incendiu cu front extins”, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, Vassilios Vathrakoyannis.
Aproximativ 230 de pompieri, 48 de autospeciale și 6 elicoptere rămân operaționale în regiunea Iérapetra. Reducerea vântului a permis ameliorarea situației.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor a avertizat că zilele următoare vor fi dificile în Grecia, din cauza creșterii așteptate a temperaturilor și a vânturilor puternice, mai ales în regiunea Atenei. Riscul de incendii rămâne ridicat vineri în mai multe zone, inclusiv Atena și Attica, conform Protecției Civile elene.
Până în prezent, Grecia a fost ocolită de valul de căldură care a afectat o mare parte din Europa, în special Spania, Portugalia și Franța. Cu toate acestea, începând cu acest weekend, temperaturile vor crește până la 43 de grade Celsius în anumite zone ale Greciei, conform prognozelor meteorologice ale ERT.














