
Uniunea Europeană a transmis un mesaj clar firmelor de tehnologie: nu se va amâna implementarea Legii privind Inteligența Artificială (AI Act), care reglementează utilizarea acestei tehnologii pe teritoriul UE. În ciuda presiunilor crescânde din partea unor lideri din industrie pentru o întârziere, Bruxelles-ul își menține ferm poziția.
Acest anunț intervine într-un moment în care zeci de companii europene și americane, inclusiv giganți precum Google, Meta sau firme de dezvoltare de modele AI precum OpenAI, încearcă să influențeze deciziile europene, argumentând despre riscurile pentru inovație și competitivitate.
Presiuni sporite pentru amânarea legii
AI Act a intrat în vigoare din februarie 2025, aplicarea sa fiind progresivă. Etapa următoare, esențială, va avea loc pe 2 august 2025, impunând obligații noi dezvoltatorilor de produse AI de uz general, cum sunt ChatGPT, Gemini sau Grok. Aceștia vor fi obligați să fie mai transparenți în ceea ce privește algoritmii, datele de antrenament și riscurile potențiale.
În ultima lună, diverse companii au încercat să convingă Comisia Europeană să acorde o pauză sau să amâne aspectele cheie ale legii. Pe 3 iulie, o scrisoare deschisă semnată de peste 40 de lideri de business europeni, inclusiv CEO-ul Airbus, șeful Carrefour și fondatorul start-up-ului francez Mistral AI, a cerut o „pauză” pentru a nu afecta inovația europeană.
Comisia Europeană a respins categoric aceste solicitări. „Am luat la cunoștință numeroasele opinii și solicitări referitoare la AI Act. Permiteți-mi să fiu clar: nu există pauză, nici perioadă de grație sau amânare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier.
Aplicare treptată, fără compromisuri
Deși legea se aplică progresiv, Bruxelles-ul insistă că termenele nu se vor schimba. După obligațiile impuse modelelor AI de uz general, în august 2025, urmează un nou termen în august 2026, când vor fi stabilite reglementări mai stricte pentru modelele AI considerate „cu risc ridicat”, utilizate în domenii precum sănătate, educație sau justiție.
Firmele vizate vor trebui să realizeze analize de risc, să furnizeze informații tehnice detaliate și să asigure trasabilitatea deciziilor generate de AI. Aceste cerințe sunt fără precedent, pe fondul preocupărilor legate de erorile de generezare de conținut, lipsa transparenței și riscurile de manipulare.
Comisia susține că aceste reguli sunt esențiale pentru protejarea drepturilor cetățenilor și pentru a asigura încrederea în tehnologiile emergente.
Un semnal puternic pentru lumea întreagă
Prin fermă adherență la calendarul AI Act, Uniunea Europeană urmărește să creeze un standard global pentru reglementarea inteligenței artificiale, la fel ca cu regulamentul GDPR privind protecția datelor.
„Uniunea Europeană dorește să demonstreze că este posibil să se armonizeze inovația cu responsabilitatea”, a explicat un oficial european, citat de Reuters.
De altfel, AI Act este prima lege cuprinzătoare privind inteligența artificială adoptată la nivel global, fiind urmărită cu atenție de guverne, companii și specialiști din întreaga lume.














