Având în vedere practicile de consolidare fiscal-bugetară din statele membre UE și literatura specializată a ultimelor trei decenii, implementarea actuală a pachetului va afecta profund economia, va accentua semnificativ inegalitățile economice și sociale, va genera o creștere a sărăciei şi a privaţiunilor materiale şi va regresa România cu 10-15 ani în ceea ce priveşte indicatorii dezvoltării umane. După aproape două decenii de convergenţă, România va experimenta o stagnare, diferenţele de dezvoltare se vor accentua şi se va relua competiţia cu Bulgaria pentru ultimele poziţii din UE.
Probabil că tentativele de „privatizare” a structurilor statului român vor reuşi. Prin privatizarea educaţiei, sănătăţii, a companiilor de stat rentabile şi prin implementarea principiului liberalizare – restructurare – privatizare (inclusiv prin acţiuni asupra agenţiilor de reglementare), România va deveni un experiment de stat minimalist (unic în modelul european), cu servicii publice doar pentru cei care „şi le pot permite”. Social, povara aproape exclusivă pe umerii celor cu venituri mici și clasei de mijloc va deteriora „plasa de siguranţă socială”, iar plusul de putere de cumpărare şi bunăstare acumulat în ultimii ani va fi rapid şi brusc inversat. Politic, fracturile sociale se vor accentua, iar opoziţia va aduna frustrarea a milioane de români.
Pachetul fiscal-bugetar nu are nicio legătură cu discuţiile din grupul tehnic de lucru (care, retrospectiv, pare un exerciţiu de imagine), ci este o strategie predefinită în grupuri de lucru informale şi negociat cu Comisia Europeană. Miza exclusivă pe austeritate va afecta grav economia internă şi companiile româneşti, iar dezechilibrul comercial se va agrava. Criza bugetară, rezolvabilă prin alte metode, va degenera, prin implementarea acestui pachet, într-o criză economică, socială şi politică de amploare.
Era nevoie de consolidare fiscal-bugetară? Da. Se putea face şi altfel? Da, respectând angajamentele din Planul Naţional Bugetar Structural 2025-2031, treptat, echitabil, prin combaterea exceselor din cheltuieli şi prin îmbunătăţirea colectării şi reducerea evaziunii. Un stat puternic, nu unul minimal şi ezitant. Un pachet de reforme şi investiţii, nu doar măsuri de austeritate.
Da, se putea face şi altfel, şi iată cinci argumente simple:
- Consolidarea fiscal-bugetară trebuie să fie echitabilă, cu o povară mai mare pentru cei care o pot suporta şi mai redusă pentru cei vulnerabili. Se impunea implementarea unui sistem progresiv de impozitare în loc de majorarea TVA general, în special a TVA redus, care creşte povara fiscală pe umerii persoanelor cu venituri mai mici. TVA este un impozit regresiv, resimţit mai puternic de cei care au ponderi mai mari în coşul de consum la alimente, medicamente, utilităţi etc. Aşadar, cu cât eşti mai sărac, cu atât povara este mai mare.
- Având în vedere impactul puternic contractiv, consolidarea fiscal-bugetară trebuie realizată strict în măsura necesară, fără a depăşi limitele justificate. Lecţiile de consolidare fiscal-bugetară din Europa Centrală şi de Est şi din România arată că la fiecare leu tăiat dintr-o cheltuială productivă se pierd 80 de bani la PIB, iar la fiecare leu de impozite, se pierd 50 de bani la PIB. Nu se poate justifica raţional de ce pachetul propus aduce o ajustare agregată de peste 3,75% din PIB, când România avea nevoie de 2,2% din PIB, plecând de la un deficit de 8,6% din PIB în 2025 şi trebuind să ajungă la 6,4% în 2026 (conform Planului Bugetar 2025-2031).
- Consolidarea fiscal-bugetară trebuie să aibă efecte macroeconomice pozitive. Majorarea TVA are un impact inflaţionist puternic şi contractiv. O inflaţie de 9-10% şi o scădere economică de 0,4-0,9% sunt scenarii probabile. Această măsură va afecta competitivitatea producătorilor români, va declanşa scumpiri în lanţ şi va pune presiuni asupra IMM-urilor. Creșterea TVA poate intensifica evaziunea, având în vedere deja decalajul mare al colectării TVA în România. O impozitare progresivă ar fi avut un impact inflaţionist şi contractiv mai moderat. Ar fi fost mai echitabil, ar fi redus inegalitățile și ar fi creat spațiu fiscal pentru viitor.
- Chiar dacă se considera majorarea TVA generală, cota redusă la alimente, medicamente şi cărţi trebuia menţinută. Creşterea la 11% ar plasa România în topul ţărilor cu cele mai mari cote de TVA la aceste produse de bază. Alte state europene aplică cote diferite.
- Un plan de ajustare fiscal-bugetară trebuie să fie macroeconomic, nu doar contabil. Nu se justifică reducerile drastice din educaţie, sănătate, cercetare şi investiţii productive. Nu se incep taieri la bugete, inainte ca nevoile de baza pentru societate sa fie asigurate. Nu se blochează schemele de ajutor de stat şi programele de garantare pentru companiile inovatoare și exportatoare. Prioritatea trebuie să fie investiții productive și stimularea economiei.
Doar austeritatea fără un plan de stimulare economică bine definit înseamnă eșecul consolidării, contracția economică și declinul social și politic.