Articol de Ovidiu Minea, Romeo Ene – Publicat vineri, 11 iulie 2025, 10:06 / Actualizat vineri, 11 iulie 2025, 10:15
Andrei Marc (32 ani), fostul fundaș central de la FCSB și Dinamo, s-a alăturat Ceahlăului Piatra Neamț, clubul din Liga 2. Fostul jucător revine la formația care l-a format, după o absență de 10 ani. Anunțul a fost făcut de clubul nemțean.
Marcs-a alăturat formației ca jucător liber de contract, după ce s-a despărțit de Concordia Chiajna, o altă echipă din Liga 2.
Andrei Marc a revenit la Ceahlăul după 10 ani: contract pe un an
Un revenit la rădăcini
Fundașul central Andrei Marc (32 ani) va evolua pentru echipa din orașul natal, după o pauză de peste 10 ani.
În 2015, Andrei Marc a plecat de la FC Ceahlăul către Dinamo București, ulterior evoluând în România pentru Concordia Chiajna, Chindia Târgoviște, FCSB, FC Brașov. Cariera sa a inclus și o experiență într-o echipă turcă, Sanliurfaspor.
Andrei Marc a semnat un contract cu CSM Ceahlăul valabil pentru un sezon.
Visul galben-negru continuă!
– Comunicat CSM Ceahlăul Piatra Neamț
Andrei Marc a revenit la Ceahlăul după 10 ani: contract pe un an.
Marc a evoluat de-a lungul carierei la echipe precum Ceahlăul, Dinamo, Sanliurfaspor, Concordia Chiajna, FCSB, FC Brașov și Chindia Târgoviște.
Format la Ceahlăul, Marc a purtat tricoul nemțenilor de 75 de ori, în cinci sezoane și jumătate, perioadă în care a înscris 4 goluri și a oferit 3 pase decisive.
Apărătorul a disputat 21 de partide pentru Chiajna în sezonul trecut, marcând 4 goluri. Site-ul specializat Transfermarkt îl evaluează la 100.000 de euro.
Ultima sa apariție pe teren a fost pe 26 aprilie, atunci când a marcat în victoria Chiajnei împotriva CS Afumați cu scorul de 4-0.
Performanțele la FCSB
În 2019, FCSB l-a transferat pe Andrei Marc de la Concordia Chiajna, însă experiența sa în tricoul roș-albaștrilor a fost scurtă. A jucat doar două partide și a revenit la formația din Ilfov.
„Antrenorul mi-a explicat motivele lipsei de evoluție, am avut o discuție și cu Narcis Răducan. Dar chiar știam că nu voi mai juca, după ce am auzit declarațiile patronului la televizor. N-a existat nicio discuție directă cu mine în vestiar. El vorbea cu alți jucători, le ura succes la meci”
– Andrei Marc, 2021















