Sondaj Moldova: PAS în frunte, bătălie pentru o treime din electorat

0
41
sondaj-in-republica-moldova:-pas-conduce-in-optiunile-de-vot,-dar-batalia-cu-partidele-pro-ruse-se-duce-pentru-aproape-o-treime-din-electorat-–-hotnews.ro
Sondaj în Republica Moldova: PAS conduce în opțiunile de vot, dar bătălia cu partidele pro-ruse se duce pentru aproape o treime din electorat – HotNews.ro

Alegeri Republica Moldova

Partida Acțiune și Solidaritate (PAS) conduce sondajele pentru alegerile parlamentare din septembrie, obținând, conform unui studiu ATES Research & Consulting, aproximativ jumătate din mandatele viitorului Parlament.

Conform sondajului, PAS ar obține 39% din voturile exprimate, urmată de Partidul Socialiştilor cu 14,9%, de blocurile Alternativa și Victorie cu 9,4%, respectiv 8,9%, și de Partidul Nostru cu 7,7%.

O treime din respondenţi nu şi-au exprimat o preferinţă clară, subliniază directorul studiului.

„20% dintre respondenţi nu sunt siguri de vot; 6% declară că nu vor vota, iar 4% nu au răspuns. Aceste categorii reprezintă un număr semnificativ de alegători care nu au încă o opţiune clară. Această rezervă de votanţi va fi probabil un factor important în campania electorală din următoarele luni”, a declarat Veronica Ateş, directorul firmei de sondaje.

După redistribuirea potenţialelor voturi, PAS ar acumula aproximativ 50 de mandate, Partidul Socialiştilor – 19, Blocul Alternativa – 12, Blocul Victorie – 11, iar Partidul Nostru – 10.

Alegerile parlamentare sunt programate pentru 28 septembrie.

Integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană este susţinută de peste 54% dintre cei intervievaţi, dar doar o treime dintre respondenţi susţin aderarea la NATO.

Relațiile cu România sunt considerate bune sau foarte bune de 74% dintre respondenţi, iar cele cu Uniunea Europeană de un procent similar. În schimb, relaţiile cu Federaţia Rusă sunt percepute ca fiind proaste sau foarte proaste de peste 62% dintre respondenţi.

Studiul a fost efectuat pe un eșantion reprezentativ de 1.032 de persoane între 28 iunie şi 7 iulie, cu o marjă de eroare de 3%.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.