G20 și restructurarea datoriilor țărilor sărace: Accelerare necesară

0
35
grupul-g20-ar-trebui-sa-accelereze-restructurarea-datoriilor-tarilor-sarace-/expert:-sa-identifice-modalitati-de-facilitare
Grupul G20 ar trebui să accelereze restructurarea datoriilor țărilor sărace /Expert: Să identifice modalități de facilitare

Blocul de țări dezvoltate și emergente (G20) ar trebui să revizuiască mecanismul de restructurare a datoriilor națiunilor sărace, afirmă fostul vicepreședinte al Băncii Africane pentru Dezvoltare, Swazi Tshabalala.

„Blocul G20 trebuie să analizeze procedurile de restructurare a datoriilor și să găsească modalități de a eficientiza procesul”, a declarat Swazi Tshabalala, într-un eveniment economic desfășurat în Johannesburg, Africa de Sud.

Totodată, Swazi Tshabalala a solicitat G20 să stabilească termene clare pentru punerea în aplicare a măsurilor, potrivit agenției Bloomberg.

Cadrul Comun al G20, elaborat în 2020 pentru a coordona restructurarea datoriilor țărilor cu venituri mici, a fost criticat pentru faptul că este prea lent și influențat de factori politici. Restructurarea datoriilor unor state, precum Zambia sau Ghana, s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani.

Africa de Sud va găzdui, în noiembrie, summitul G20, în calitate de președinte al organizației. Principala economie africană acordă prioritate relaxării datoriilor țărilor cu venituri reduse.

Totodată, Swazi Tshabalala a îndemnat instituțiile internaționale să colaboreze pentru accelerarea dezvoltării Africii, care are nevoie de 1.300 de miliarde de dolari anual până în 2030 pentru a face față provocărilor dezvoltării durabile, într-o perioadă când asistența europeană și americană scade.

„A existat o coordonare foarte slabă în Africa privind chestiunile care ar facilita dezvoltarea. Banca Mondială este mai prezentă decât Banca Africană pentru Dezvoltare în operațiunile de pe continent, însă, dacă analizăm colaborarea dintre cele două instituții, ele par mai mult concurente decât partenere”, a subliniat Swazi Tshabalala.

Sursa foto: Profimedia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.