Articol de Marius Mărgărit – Publicat miercuri, 6 august 2025, 16:47
Rapid se mută la o nouă bază de antrenament, în Ștefănești.
Lucrările la noul complex sportiv, destinat exclusiv echipei de seniori, au început în martie și progresează rapid.
Au fost finalizate patru terenuri moderne cu gazon hibrid (două pentru antrenamente, unul pentru încălzire și unul pentru portari), instalațiile de iluminat nocturn (84 de proiectoare), sistemele de încălzire și degivrare, parcările și accesele, precum și cortul pentru sala de forță.
Noul centru de antrenament al Rapidului, în imagini
O parte din containerele destinate vestiarelor au fost deja livrate. În zilele următoare vor fi montate și cele pentru saună și sala de masaj, care vor fi relocate de la fosta bază. De asemenea, s-a finalizat și construcția gardului de împrejmuire, cu o lungime totală de 800 de metri.
Lucrările au inclus 4,5 km de sudură pentru gard, 8,5 km de cabluri electrice și pentru iluminatul nocturn, precum și 8.500 de tone de nisip pentru terenuri. În timpul transferului final al containerelor, echipa de fotbal se va antrena temporar la Mogoșoaia sau Buftea.
Se apropie și faza de construcții
Antrenorul Costel Gâlcă a vizitat recent noua bază. Proiectul, care va costa 7,5 milioane de euro, va include un centru sportiv și un hotel. Recent au fost obținute autorizațiile necesare pentru începerea construcțiilor.
Construcția centrului sportiv este programată pentru finalizare vara viitoare. De asemenea, au fost obținute autorizațiile pentru construcțiile de la vechea bază, unde se va amenaja un nou centru sportiv pentru echipele Academiei Rapid, incluzând vestiare, sală de forță și alte facilități.















