
Ministerul Mediului și Ministerul Economiei elaborarea unui proiect legislativ pentru a introduce trasabilitatea produselor second-hand și a deșeurilor.
Scopul proiectului este de a defini distinct aceste două categorii, a declarat, sâmbătă, la Petroșani, ministra Mediului, Diana Buzoianu.
Ea a precizat că proiectul ar putea fi finalizat până la sfârșitul anului. Obiectivul este ca România să nu mai importe deșeuri prezentate ca produse second-hand.
„Există cadrul legislativ și soluțiile necesare pentru punerea în practică a acestui proiect, a declarat ministra. Sperăm că până la finalul anului, sau cel târziu, în curând, să prezentăm Guvernului și Parlamentului o inițiativă legislativă a Ministerelor Mediului și al Economiei care va stabili o trasabilitate clară a produselor second-hand și a deșeurilor. Dorim ca produsele marcate ca second-hand să fie efectiv second-hand. Nu vrem să fie introduse în țară deșeuri deghizate sub această formă, care ulterior să cauzeze poluare. Acest mecanism de prevenire a intrării deșeurilor este esențial”, a declarat Diana Buzoianu.
„În fiecare an, sunt importate zeci de mii, poate chiar sute de mii de tone de materiale, declarate second-hand, dar care, de fapt, sunt deșeuri. Trebuie să rezolvăm această problemă. Deșeurile sunt deșeuri, indiferent de țara de origine. Nu putem avea standarde duble, atunci când alte state aduc deșeuri în România, prezentându-le drept produse second-hand. Aceste substanțe ajung pe terenuri agricole sau în gropile de gunoi, sau chiar în case, unde sunt arse, generând poluare și risc pentru sănătatea publică.”, a adăugat ministra Mediului.
Diana Buzoianu a subliniat că România nu își mai permite să primească cantități suplimentare de deșeuri, întrucât gropile de gunoi existente sunt deja suprasolicitate.














