Imagine cu nori de furtună
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă severă de furtună pentru anumite zone din țară.
În județele Olt și Teleorman, sunt prognozate averse puternice de ploaie, grindină cu dimensiuni mari și vânturi violente, între orele 18:42 și 19:30. Localitățile vizate sunt Mihăești și Seaca (Olt) și Roșiorii de Vede, Peretu, Măldăeni, Scrioaștea, Troianul, Vedea, Călmățuiu de Sus, Rădoiești, Drăgănești de Vede, Drăcșenei, Sfințești și Stejaru (Teleorman).
ANM a anunțat că vor fi averse abundente (25-40 litri/mp), grindină de dimensiuni mari (peste 4 cm), vânturi puternice (peste 80-90 km/h) și descărcări electrice frecvente.
Alertă meteo pentru București
Bucureștiul se află sub o alertă de vreme instabilă, până la ora 23:00. Potrivit prognozei, se vor înregistra perioade cu averse cu cantități de apă în jur de 15 litri/mp, descărcări electrice, și vânt slab până la moderat, cu intensificări spre seară (rafale de 40-50 km/h). Temperatura maximă va fi de 29-30 de grade, iar minimă de 15-17 grade.
Precipitații și în alte zone
O parte semnificativă a Olteniei, vestul, nordul și centrul Munteniei, precum și sudul Transilvaniei, se află sub alertă de vreme instabilă. Sunt prognozate averse abundente, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 50-70 km/h) și, pe arii restrânse, grindină (1-3 cm). În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor atinge 20-30 litri/mp, local până la 40-50 litri/mp. Fenomene similare se așteaptă și în restul teritoriului, iar în sudul Moldovei și în Bărăgan se vor înregistra intensificări ale vântului, cu rafale de 40-50 km/h.
Cod portocaliu în mai multe județe
În anumite județe, este activ cod portocaliu până diseară, la ora 21.00. Se anticipează instabilitate atmosferică severă, cu averse abundente. Zonele afectate sunt:
- Județele Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman
- Zona montană a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Dâmbovița și Prahova
În aceste zone, se așteaptă averse foarte puternice, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale de 70-90 km/h) și grindină (3-5 cm), cu cantități de apă de 40-50 litri/mp sau local peste 60 litri/mp în intervale scurte de timp.















