
Un salon de înfrumusețare din Kabul, distrus și închis după preluarea puterii de către talibani în Afganistan. Fotografie: Wakil Kohsar / AFP / Profimedia
Talibanii au ordonat închiderea saloanelor de înfrumusețare clandestine din Afganistan, avertizând femeile angajate în aceste activități că au o lună la dispoziție pentru a-și înceta activitatea sau vor fi arestate.
În august 2023, autoritățile au închis toate saloanele de înfrumusețare, ducând la închiderea a 12.000 de afaceri și pierderea a peste 50.000 de locuri de muncă pentru femei. Cu toate acestea, saloane clandestine au continuat să funcționeze în diverse comunități din țară, potrivit surselor citate.
Acum, talibanii intenționează să lichidateze aceste afaceri subterane, cerând liderilor comunităților și bătrânilor să identifice și raporteze persoanele care conduc saloanele clandestine la Poliție, pentru „prevenirea devianței și promovarea moralității”.
Frestha, o femeie de 38 de ani, mamă a trei copii, a lucrat în secret de când saloanele de înfrumusețare au fost interzise în 2023, spunând că nu avea nicio altă opțiune pentru a-și întreține familia.
„Când talibanii au închis saloanele, eram unica sursă de venit pentru familie; soțul meu era bolnav, iar eu aveam trei copii de întreținut”, a declarat ea.
„Nu există cine să ne audă”
„Continui să muncesc pentru că îmi aduce satisfacție să văd o femeie zâmbind în oglindă. Când o femeie este fericită, și eu sunt fericită”.
„Acum îmi este teamă să continui, dar nu știu să fac altceva. Situația noastră este dificilă, dar nu există cineva să ne audă sau să ne susțină”, a adăugat Frestha.
După preluarea puterii în 2021, femeilor li s-a interzis majoritatea locurilor de muncă remunerate, iar fetelor li s-a interzis accesul la școala secundară și universitate.
Organizațiile pentru drepturile omului afirmă că talibanii impun un sistem de segregare de facto, împiedicând femeile să participe la viața publică.
Pe lângă interdicția saloanelor de înfrumusețare, femeilor nu li se permite accesul în parcuri, călătorii fără însoțitor masculin, purtarea unor haine care să nu acopere corpul complet sau participarea la discuții publice.














