Potrivit datelor transmise de guvernul condus de Bolojan, Crinel Nicu Grosu a lucrat timp de aproape două decenii la Direcția Generală Anticorupție (DGA), în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
A absolvit Facultatea de Drept la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza în 2002. Ulterior, a urmat cursuri postuniversitare în relații internaționale la aceeași instituție.
Mai precis, între 2005 și 2007, a urmat un masterat în Relații Internaționale și Instituții Europene, tot la Academia Alexandru Ioan Cuza. În plus, în perioada 2014-2016, a mai absolvit un master în studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale, la aceeași academie de poliție.
Crinel Nicu Grosu a activat inițial la Academia de Poliție ca comandant de pluton (instructor de poliție), între august 2002 și aprilie 2003. Apoi, între mai 2003 și noiembrie 2006, a deținut funcția de ofițer principal în cadrul Serviciului Control al Poliției de Frontieră.
În perioada noiembrie 2006-ianuarie 2014, a activat la DGA, ca ofițer specialist, în Direcția Anchete – Serviciul Operații. Printre activitățile sale se numărau planificarea, coordonarea și participarea la acțiuni ce implicau agenți sub acoperire.
În februarie 2014, Crinel Nicu Grosu s-a angajat la Administrația Financiară, unde a ocupat funcția de consilier superior până în ianuarie 2018.
În paralel, între ianuarie 2017 și ianuarie 2018, a revenit la DGA, în aceeași calitate. A rămas în cadrul instituției până în anul curent. În iulie, a fost numit șef al Biroului Operativ din cadrul Serviciului Special al DGA, în Ministerul Afacerilor Interne.
De asemenea, în perioada 2003-2025, Crinel Nicu Grosu a participat la numeroase programe de specializare în România și în străinătate (Italia, Austria, Danemarca, Marea Britanie, Serbia, Republica Moldova, Ungaria, Macedonia, Bulgaria), inclusiv cursuri de operațiuni sub acoperire, integritate profesională, investigații financiare și prevenirea corupției.
În prezent, guvernul condus de Ilie Bolojan nu a făcut publică o fotografie cu Crinel Nicu Grosu.
Anterior, purtătorul de cuvânt al guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că criteriile de selecție pentru șeful Corpului de Control au fost modificate, deoarece premierul Bolojan a apreciat că erau prea restrictive.















