Secretarul de stat pentru Sănătate, Alexandru Rogobete, anunță o nouă strategie pentru sistemul sanitar. Va fi intensificată producția națională de medicamente și se vor consolida parteneriatele strategice, a declarat Rogobete.
Secretarul de stat dorește o majorare a producției autohtone de medicamente.
„O nouă etapă pentru sănătate: intensificăm producția de medicamente și consolidăm alianțele strategice. În prezent, doar 7-8% din nevoile noastre de medicamente sunt satisfăcute de producția locală. În următorii doi ani, ținta noastră este limpede: să dublăm producția internă de medicamente.
În România sunt 47 de fabrici producătoare de medicamente, iar prin acest program vor fi deschise noi linii de producție, se vor construi noi unități, se vor face investiții în cercetare și biotehnologie, se vor forma specialiști și se vor consolida centre pentru inovare și distribuție.
„Este un pas către independență și eficiență. Pacienții vor putea accesa medicamente esențiale, produse la noi, în țară. Economiei îi vor fi oferite noi locuri de muncă, investiții și competitivitate. Cred că încrederea este vitală, iar acțiunile sunt mai elocvente decât promisiunile. Prin acest program, demonstrăm că ne angajăm să-i respectăm.















