„În seara zilei de 28 Septembrie, liderul rus şi susținătorii săi ar putea ajunge la granița României!”, a afirmat fostul președinte.
Băsescu a accentuat că lupta electorală de la Chișinău este extrem de apropiată, candidații pro-europeni și cei favorabili Rusiei fiind „egali” în sondaje, subliniind că votul diasporei va fi crucial.
„Pe 28 septembrie, viitorul Republicii Moldova, dar și siguranța României vor fi influențate hotărâtor de votul celor din diaspora”, a declarat fostul şef al statului.
Acesta a amintit că peste un milion de moldoveni locuiesc și activează în state ale Uniunii Europene, mulți dintre ei având și cetățenie română.
„O victorie a forțelor pro-moscovite ar aduce în Parlament și în guvernul de la Chișinău indivizi controlați de Putin, iar la frontiera României o țară subordonată Moscovei”, a notat Traian Băsescu.
În final, acesta a afirmat că un vot pro-european ar continua drumul către integrarea europeană și ar consolida securitatea la granița estică a UE și a României.














