Actorul Victor Rebengiuc a anunțat, la aproape trei ani de la premieră, că nu va mai interpreta rolul lui André în spectacolul „Tatăl”, montat la Teatrul „Bulandra”.
Victor Rebengiuc se desparte de personajul André din spectacolul „Tatăl”.
„La revedere, André!”, a scris Victor Rebengiuc vineri. Astfel, actorul marchează sfârșitul unei etape importante din cariera sa. Teatrul Bulandra a confirmat acest lucru: „Cu aceeași demnitate și eleganță cu care a evoluat, de-a lungul a peste 70 de ani pe scenele Bulandra, maestrul Victor Rebengiuc a hotărât, la aproape trei ani de la premieră, să se despartă de personajul André, din spectacolul «Tatăl»”.
Într-un mesaj publicat pe site-ul oficial, Teatrul „Bulandra” și-a exprimat recunoștința pentru contribuția substanțială a maestrului Rebengiuc: „Teatrul Bulandra onorează, cu profund respect, decizia domnului Rebengiuc de a încheia această producție, care a umplut sălile de la prima reprezentare până la ultima, oferindu-ne o nouă lecție de noblețe, în teatru și în viață, precum și respect pentru publicul său. Un model pentru generații întregi, Victor Rebengiuc continuă să ne inspire, cu talentul și umanitatea sa, cu sensibilitatea, umorul, înțelepciunea, conștiința lucidă și onestitatea față de sine și față de lume. Vă mulțumim, domnule Rebengiuc, pentru tot ce ne-ați oferit, vă mulțumim că sunteți parte din teatrul nostru, iar întâlnirea cu personajul André, în «Tatăl», va rămâne o amintire prețioasă, un reper de lumină și adevăr în inimile spectatorilor”.
O piesă remarcată internațional
Spectacolul „Tatăl”, scris de Florian Zeller și regizat la Bulandra de Cristi Juncu, a fost tradus în limba română de Carmen Iernilă, iar Raluca Aprodu a realizat adaptarea pentru scenă. Piesa a fost distinsă, în 2014, cu Premiul Molière pentru cea mai bună piesă și a fost nominalizată, în 2016, la prestigioasele premii Tony și Olivier.














