Într-un interviu, Kellogg a afirmat că o victorie a Moscovei în Ucraina ar putea încuraja pe Putin să atace un stat membru al NATO în viitor.
Întrebat despre declarația fostului vicepreședinte american Mike Pence, care a susținut că o anexare a Ucrainei de către Rusia ar fi urmată de un atac asupra unui partener NATO, Kellogg a împărtășit aceeași opinie.
„Sigur. Trebuie să privim Rusia ca pe o putere expansionistă. Putin dorește restaurarea Imperiului Rus – istoria demonstrează acest lucru. Dacă i se oferă un avantaj, va profita la maximum”, a declarat el.
„Istoria nu se repetă, dar are similitudini”
Trimisul special al lui Trump pentru Ucraina a tras o paralelă între situația actuală și perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.
„În 1938, la München, Hitler a cerut doar Sudeții (o regiune istorică din fosta Cehoslovacie). Apoi Renania, apoi Polonia, iar în final am intrat în al Doilea Război Mondial. Istoria nu se repetă, dar are similitudini notabile. Exact asta se întâmplă și în Ucraina. Trebuie să-l oprim pe Putin acum”, a mai spus Kellogg.
O strategie de lungă durată și un armistițiu înainte de negocieri
Emisarul special al lui Trump pentru Ucraina are o viziune diferită față de președintele american asupra încheierii războiului, preferând un armistițiu înainte de negocierile de pace.
„Fără un armistițiu, este foarte greu să se ajungă la pace. Putin crede că va câștiga, motiv pentru care nu acceptă negocierile. Eu prefer ca ostilitățile să înceteze, pentru că odata ce încetează, este dificil să fie reluate”, a declarat generalul Kellogg.
Acesta a sfătuit Ucraina să adopte o perspectivă pe termen lung. „Uneori, planurile pe termen scurt nu corespund scopului final. Poate că trebuie să recunoască temporar teritoriile ocupate, dar pe termen lung, pot recupera aceste teritorii. Luați în considerare perspectiva de lungă durată”, a subliniat Kellogg.














