De ce turiștii lasă cartofi la mormântul regelui Frederic cel Mare al Prusiei, lider al absolutismului iluminat care a schimbat lumea

Mai mulți turiști care au vizitat Germania vara aceasta au depus cartofi la monumentul regelui prusac Frederic al II-lea cel Mare. Considerat un strateg brillant al secolului 18, el a transformat Prusia într-o putere europeană majoră prin tactici inedite și restructurarea armatei. Însă, este criticat de istorici liberali pentru sprijinul absolutismului iluminat.

Mulți germani au crezut că regele a fost primul conducător care a introdus cartofii în Germania. Potrivit unui mit, el și-ar fi înconjurat palatul cu terenuri cultivate cu cartofi, păzite non-stop de gărzi regale.

A fost poreclit „regele-cartof”, deși nu a consumat niciodată cartofi

Într-un interviu pentru AP News, istoric german Jurgen Luh, expert în palatele și grădinile prusace, neagă că Frederic ar fi fost un fan al cartofilor. În schimb, regele prusac prefera gastronomia italiană și vinul franțuzesc. Terenuri cu cartofi erau cultivate în grădinile sale private, dar la scară redusă.

„Nu a mâncat niciodată cartofi, fie fierți, fie prăjiți.”, afirmă istoricii.

De fapt, cartofii au fost cultivați în Bavaria încă din 1647. Electorul Frederic William, străbunicul regelui, a introdus cartofii în zona Brandenburg din Prusia din anii 1650, plantându-i doar pentru fructul decorativ al frunzelor.

Definitivitatea mitului regelui-cartof și demontarea lui de un istoric german

Frederic al II-lea, „regele în Prusia” (nu „al Prusiei” până în 1772, când a anexat teritorii din Polonia), a emis ordine regale pentru promovarea agriculturii și cultivării cartofilor. Însă, populația a ignorat aceste inițiative. Astfel, răspândirea cartofilor în Prusia și Europa de Est a avut loc abia după sfârșitul războaielor napoleoniene, în 1815.

Conform lui Luh, legenda despre grădinile personale ale regelui în care se cultivau cartofi este un „nonsens”. Cu toate acestea, vizitatorii de la Palatul Sanssouci cumpără în continuare suveniruri, postale și cărți pentru copii de 35 de euro despre „Regelul-cartof”.

Mulți turiști depun cartofi cruzi pe mormântul regelui pentru a-i onora memoria. În anumite cofetării germane se prepară torturi din cartofi cu morcovi de Paști.

„Mitul a întrecut adevărul, iar frumosul mitului e că acesta capătă o aură romantică.”, afirmă istoric german.

Frederic, monarhul care a transformat Prusia într-o putere europeană

O mare parte a teritoriumului actual al Germaniei era controlat de Sfântul Imperiu Roman, o entitate fragmentată și descentralizată. Nu era nici imperiu, nici sfânt, nici roman, ci o confederație a principatelor, ducatelor, orașelor libere și domeniilor. Religios, majoritatea acestor teritorii adoptaseră luteranismul de două secole, fiind independente față de influența papalității.

După Căderea Constantinopolului, două mari puteri germane s-au afirmat în Europa Centrală: Arhiducatul Austriei, un stat catolic și feudal, creat în 1453, condus de dinastia Habsburg; și Prusia, un regat militarizat fondat în 1525, inițial parte a Ordinului Cavalerilor Teutoni, condus de Casa de Hohenzollern. La 31 mai 1740, Frederic al II-lea, al treilea fiu al regelui Frederic William I, a fost încoronat ca rege. Teritoriul Prusiei includea zona divizată între Ducatul Prusiei de Est, Brandenburg și părți din Polonia, Lituania și Kaliningradul actual.

Armata de război a Prusiei

Născut pe 24 ianuarie 1712, Frederic a moștenit de la tatăl său o structură militară performantă, compusă din 83.000 de soldați echipați cu arme, tunuri și resurse financiare. La scurt timp după urcarea pe tron, el a pregătit Prusia pentru un conflict major. Soldații executau marșuri cu ritmuri muzicale. În război, Frederic prefera tactica „ordine și obligație” și concentrara forțele pentru atacuri snelle pe flancuri inamice.

Infanteriști experimentați realizau 3-4 focuri pe minut. Dezertorii erau rapid pedepsiți, iar trădătorii executați public. În armata sa se aflau și cavalerie de elită, grenadieri, cuirasieri și cavalerie ușoară. Ofițerii curajoși erau distinși cu decorația „Pour le Merite”, inițial o medalie prusacă care avea să devină celebră în Primul Război Mondial.

Visează să transforme Prusia într-o putere militară de talie europeană, bazată pe disciplina și virtute. Modelele sale erau valorile prusace: austeritate și sobrietate.

Opcțiunea germană, dar cu afinități franceze

Deși era sever și sobru, Frederic poseda și un gust rafinat. Potrivit MountVernon, tânărul principe prusac era mai atras de filosofie și artă decât de armată. La 16 ani, s-a apropiat de prietenul său, Peter Karl Christoph von Keith, un paj. Tatăl său, temându-se de influența acestuia, a dispus staționarea lui Keith la o garnizoană de la frontieră. Istoricul Canal Extra History evidențiază metoda tatălui, Frederic Wilhelm I, de a pedepsi fiul.

Era fluent în germană, dar prefera limba franceză, având profesori francezi calviniști. Frederic era francofil și admira arta franceză. Își construia un palat de vară la Sanssouci și aprecia stilurile Baroc și Rococo. Acolo, și-a exprimat afinitățile culturale și lingvistice, încălcând naționalismul prusac.

Conflicte cu tatăl și iubire pentru cultura franceză

A citit și „Principele” de Machiavelli și a scris critici la adresa filosofului francez Voltaire. S-a certat cu Voltaire și Francesco Algarotti, iar în tinerețe a compus poezii și muzică. Din 1738, a fost inițiat în francmasonerie la Brunswick, fără consimțământul tatălui său, avansând până la gradul de Maestru.

La 17 ani, Frederic a încercat să fugă în Marea Britanie, fiind ajutat de ofițerul Hans Hermann von Katte. A fost prins, arestat și închis de ofițerii prusaci, fiind martor la execuția prietenului său, pe care tatăl său l-a decapitat. Frederic a leșinat înainte de lovitura fatală.

Reconcilierea cu tatăl său

În urma tragediei, Frederic și-a plâns prietenul timp de trei zile și nu a mai menționat niciodată această poveste. Regele a ordonat să-i fie aruncate la gunoi toate hainele franțuzești de lux și l-a forțat să adopte stilul de viață austere și uniforma prusacă. A fost promovat la gradul de colonel în armata prusacă, într-un regiment din apropierea Nauen, pe durata Războiului de Succesiune polonez.

Pentru a-și recâștiga favorurile, în 1733, s-a căsătorit cu Elizabeth Christine von Braunschweig-Wolfenbüttel-Bevern, fiica ducelui Ferdinand Albert al II-lea. La 31 mai 1740, regele Frederic William I al Prusiei a decedat la 51 de ani, fiind bolnav de gută. Succesorul său, Frederic al II-lea, a urcat pe tron ca „Rege în Prusia”.

Criza de succesiune în Sfântul Imperiu Roman

În octombrie 1740, împăratul Karl al VI-lea, din dinastia Habsburg, a murit fără urmași. A izbucnit o criză a succesiunii între fiica sa, Maria Theresa, și Karl al VII-lea, electorul Bavarelor. Karl al VII-lea a fost încoronat rege al Boemiei în 1741 și, din 1742, împărat al Sfântului Imperiu Roman.

Maria Theresa, deținând tronul Ungariei și Croației din 1740, era soția arhiducelui Francis I, conducător al Toscanei. Armata habsburgică se afla în dificultate financiară, iar legile Salice împiedicau pronunțarea ei ca împărățeasă cu puteri totale. Cu toate acestea, prin „Pragmatica Sancțiune”, putea conduce aceste teritorii împreună cu soțul ei.

Profitând de context, Frederic a luat cea mai decizivă acțiune, care avea să influențeze istoria: invadarea Sileziei, o regiune strategică și bogată în resurse, fără a avea consimțământul împărătesei. Acest eveniment a generat patru războaie majore și două revoluții, remodelând harta Europei până spre sfârșitul secolului.

Inițial, Frederic a propus schimb de teritorii, oferind împărătesei sprijin contra aliaților. Însă, ea a refuzat să cedeze Silezia, iar războiul a devenit inevitabil.

Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748)

Pe 16 decembrie 1740, trupele prusace au invadat Silezia, declanșând Primul Război Silezian, potrivit Enciclopediei Britannica. Început ca un conflict între Prusia protestantă și Austria catolică, războiul a escaladat în conflict european și global, fiind detectat în America de Nord, America de Sud și India.

Aliații Prusiei includeau Franța, Spania, Sfântul Imperiu Roman și Electoratul Bavaria, conduse de Karl al VII-lea, precum și Regatul Suediei și Ducatul de Modena. De partea Austriei și a alianței sale se aflau Marea Britanie, Hanovra, Provinciile Unite, Polonia-Lituania și Rusia sub comandamentul țarinei Elisaveta Petrovna.

Primul Război Silezian (1740-1742)

Frederic a obținut o victorie notabilă la Mollwitz în aprilie 1741, învingând armata austriacă. Cu 58 tunuri și 21.000 de soldați, a distrus forțele adversarilor, dar cu pierderi egale de vieți. Apoi, a forțat Austria să cedeze Silezia inferioară prin Tratatul de la Klein-Schnellendorf. În 1742, a invadat Moravia, teritoriu habsburgic, consolidând controlul.

În mai 1742, armata prusască a învins austriecii la Chotusitz, iar Tratatul de la Berlin a recunoscut oficial controlul Prusiei asupra Sileziei. În 1744, Frederic a invadat Bohemia, dar sprijinul aliat al Franței s-a diminuat. În ciuda dificultăților, a câștigat episoade decisive la Hohenfriedberg, Rossbach și Leuthen, în 1745, în luptă contra armatei austriece superioare.

Încheierea războiului și recunoașterea teritoriilor prusace

Pe 13 septembrie 1745, după moartea împăratului Karl al VII-lea, Francis I a fost încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman, iar soția sa, Maria Theresa, a primit titlul de împărăteasă. În decembrie același an, Silezia a fost oficial recunoscută ca teritoriu prusac, prin Tratatul de la Dresden.

În America de Nord, conflictul s-a extins în Războiul regelui George și în Războiul pentru Urechea lui Jenkin, fiind conflictul regional dintre colonii și spanioli. În același timp, Franța și Marea Britanie s-au implicat în alte războaie coloniale, în care Franța a susținut revoluția americană, contribuind la falimentul Franței și la Revoluția Franceză.

De ce i s-a acordat titlul de „cel Mare” lui Frederic?

La doar 33 de ani, Frederic a primit titlul de „cel Mare” după tratatul din 1745 care a extins teritoriul Prusiei. Frustrată de pierderea Sileziei, Maria Theresa a semnat alte tratate pentru a-și reforma și întări regimul. În 1748, Austria a cedat Silezia Prusiei, iar alte teritorii au fost redistribuite între state europene. Francezii, nemulțumiți, s-au implicat în susținerea revoluționarilor americani, ceea ce a dus la colapsul financiar al Franței, Revoluția Franceză și ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, admirator al lui Frederic cel Mare.

Austria a cedat Silezia Prusiei, iar Spania a primit Ducatul de Parma, Piacenza și Guastalla. Franța a retras trupele din Țările de Jos și a făcut schimb cu Marea Britanie, cedând Louisbourg pentru Madras. În același timp, Spania a persistat în comerțul cu sclavi africani.

Războiul de Șapte Ani (1756–1763) sau al Treilea Război Silezian

În final, nemulțumirile europene au escaladat și au fost semnale de pe plan mondial. În 1755, Marea Britanie, condusă de George al II-lea, a urmărit o alianță contra Franței, semnând pacte cu Rusia și încercând o înțelegere și cu Austria.

În 1756, au avut loc schimbări diplomatice majore, cunoscute sub numele de Revoluția Diplomatică: Austria s-a aliat cu Franța, iar Prusia cu Marea Britanie. Frederic a invadat Saxonia și Boemia pe 29 august 1756, pornind Războiul de Șapte Ani, sau al Treilea Război Silezian. A reușit să câștige bătălii cruciale la Reichenberg, Rossbach și Leuthen în 1757, învingând toate alianțele adverse.

La începutul conflictului, a dus lupte decisive dar a pierdut pe plan strategic anumite bătălii, cum ar fi cea de la Sterboholy. Însă, strategiile sale de manevră au dus la victorii importante în bătăliile de la Rossbach și Leuthen, din 1757.

Geniul militar și tactica surpriză a lui Frederic

La Rossbach, Frederic, cu o forță inferioară numeric, a învins armate mult mai numeroase ale francezilor și austriecilor, fiind recunoscut pentru manevrele de învăluire și viteza de acțiune, asemănătoare cu cele din Austerlitz ale lui Napoleon. Pierderile sale au fost minime, doar 169 de morți. În 1745, la Leuthen, Frederic a învins o armată austriacă dublă ca dimensiune, aplicând tactici similare, cu foc rapid și mișcări neașteptate.

Iar la Leuthen, cu 36.000 de soldați, Frederic a învins o armată austriacă de două ori mai mare, utilizând infanterie și grenadieri experimentați, trăgând rapid și precis.

Când Frederic a ajuns în punctul de extremă disperare

În octombrie 1757, contele maghiar András Hadik de Futak, comandant cu peste 5.000 de militari, inclusiv hussari maghiari, a capturat Berlinul, capitala Prusiei. Ca răspuns, orașul a plătit o răscumpărare de 200.000 de taleri și a trimis mănuși împăratesei Maria Theresa. În 2023, a fost realizat un film despre acțiunea conteleui maghiar.

În 1758, Frederic a învins rușii la Zorndorf, dar înfrângerile de la Hochkirch și Kunersdorf, în 1758 și 1759, au dat peste cap planurile sale. În plus, resursele financiare și logistice au fost și ele limitate. În urma retragerii, a avut parte de pierderi de peste 180.000 de militari și de devastări teritorială, inclusiv ocuparea Berlinului de către ruși pentru patru zile în 1760. Însă, armata prusacă a reușit să se redreseze și să câștige ultimele bătălii importante.

Morala regelui a crescut după victoria de la Liegnitz, iar aliatul său de încredere a fost Marea Britanie și Portugalia. În noaptea de 3 noiembrie 1760, după un chemat de pe câmpul de luptă de la Torgau, Frederic, obosit și rănit, a primit vestea victoriei germane asupra austriecilor, dar cu costuri umane ridicate – circa 13.000–16.000 de militari uciși sau răniți. Armata sa de 48.000 de soldați a învins pe austrieci, de 52.000.

În 1761, rușii și suedezii au ocupat Kordberg, provocând pierderi grele prusacilor și pierderea controlului asupra Mării Baltice. Însă, în 1762, moartea țarinei Elisaveta și urcarea pe tron a țarului Pavel I au permis prusacilor să și recâștige pozițiile, semnând un armistițiu și un tratat de pace cu Rusia.

După această revenire, Friedrich s-a bucurat de un moment de claritate, afirmând: „Messalina (soția împăratului roman) a murit. Bestia e moartă.” Înclinându-se în fața pericolului, prusacii au câștigat la Freiberg, în pofida pierderilor importante, consolidând controlul asupra Sileziei și a unei părți din Saxonia.

Victoria finală a Prusiei și recunoașterea teritoriilor

La 10 februarie 1763, a fost semnat Tratatul de la Paris, prin care Franța a cedat Marii Britanii majoritatea coloniilor din America de Nord. La scurt timp, Tratatul de la Hubertusburg a consfințit recunoașterea oficială a Sileziei ca teritoriu prusac.

Acest tratat a influențat și sprijinirea franceză pentru revoluția americană, eventual declanșând Revoluția Franceză și ascensiunea lui Napoleon Bonaparte, un admirator al lui Frederic cel Mare, care s-a inspirat din realizările sale.

Fără sprijinul de elită al ofițerilor și soldaților săi, precum și al marilor generali și prinți, precum Leopold I sau Hans von Lehwaldt, și al strategilor precum James Keith, Frederic nu ar fi atins aceste rezultate.p>