La 1 noiembrie 2025, în Egipt, la intrarea celui mai amplu muzeu de arheologie din lume, o statuie imensă a unui faraon va întâmpina vizitatorii. Marele Muzeu Egiptean, inaugurate în octombrie 2025, dar cu acces restricționat, va putea primi milioane de turiști din luna următoare. Pe 5 ianuarie 2002, președintele egiptean cu cel mai îndelungat mandat din istorie, Hosni Mubarak, a așezat piatra de temelie a Marelui Muzeu Egiptean. Construcția a fost finalizată în februarie 2023 și a necesitat o investiție de 1 miliard de dolari.
La intrare, înainte de a descoperi colecția de artefacte din aur, mobilier antic, arme și mumii, vizitatorii vor admira statuia gigantei a faraonului Ramses cel Mare, conducătorul cu cea mai lungă domnie din perioada Noului Regat egiptean (probabil chiar din istoria civilizației egiptene, deoarece durata domniei de 90 de ani a faraonului Pepi al II-lea este încă dezbătută de egiptologi). Ramses al II-lea cel Mare a domnit timp de 67 de ani!
De ce este cunoscut ca „Ramses cel Mare”?
A realizat cele mai extinse monumente monumentale. A încheiat primul tratat de pace cunoscut din istorie. A participat la prima confruntare militară documentată după cea de la Megiddo, condusă de Tutmes al III-lea. A avut peste 200 de soții și concubine, din care au rezultat peste 100 de urmași (53 de fiice, 50 de fii), plus un număr necunoscut de nepoți. A avut o viață atât de lungă încât majoritatea copiilor săi au decedat înaintea sa. Istoricii au atribuit titlul „cel Mare”, lui Ramses, asemeni marilor conducători precum Frederic cel Mare, Alexandru cel Mare, Carol cel Mare și Constantin cel Mare.
Familia
Conform Britannica, Ramses al II-lea a fost al treilea monarch al celei de-a 19-a dinastii egiptene. S-a născut în anul 1292 î.Hr. Provenea dintr-o familie nobiliară, fără legături directe cu familia regală. Bunicul său, Ramses I, a urcat pe tron după o perioadă dificilă a Noului Regat. Regatul era perturbat de reformele religioase ale faraonului Akenaton și de declinul influenței egiptene în Asia sub domniile lui Tutankamon, vizirul Ay și generalul Horemheb. De asemenea, existau conflicte cu regatele învecinate. Ramses I a domnit pentru o perioadă scurtă, fiind succedat de fiul său, Seti I.
Seti I a înfrânt rebeliunile din Palestina și sudul Siriei. A dus un război profitabil cu hitiții, recâștigând provinciile levantine. Tânărul încoronat Ramses a primit titlul de regent și a fost implicat în campaniile militare. A fost educat în armată, fiind promovat la rangul de căpitan încă de la 10 ani, beneficiind și de un harem. Ulterior, hitiții și-au reinstaurat așezările pe malul râului Orontes, la Kadesh.
Startul domniei
În anul 1279 î.Hr., la vârsta de 40 de ani, faraonul Seti I a decedat. Primele acțiuni ale lui Ramses al II-lea au fost organizarea unui festival religios la Teba și consacrarea unui nou preot al lui Amon, închinându-se zeului Osiris.
Ramses și-a construit propriul oraș numit Per Ramessu sau Pi-Ramses (menționat și în Cartea Exodului din Vechiul Testament), decorat cu grădini, fântâni și statui ale zeilor Amon, Set, Wadjet și Astarte. În primii ani de domnie, a condus campanii militare pentru recuperarea teritoriilor pierdute, reprimând rebeliuni și recucerind regiunile din sudul Siriei.
Abu Simbel
Bătălia de la Kadesh
În anul următor, a inițiat o campanie militară pentru a captura fortăreața hitită de la Kadesh, urmând ruta de coastă între Palestina și Liban. Cu o armată formată din 16.000 de soldați înarmați cu sulițe, lance, sabii khopesh și arcur, organizați în patru divizii (Amun, Ra, Set și Ptah), și 2.000 de cai cu 4.000 de călăreți, Ramses al II-lea a înfruntat forțele hitite conduse de regele Muwatalli al II-lea, cu circa 40.000 de combatanți.
Faraonul afirmă în inscripțiile sale că a câștigat bătălia, conducând personal atacul împotriva hitiților. În realitate, a obținut o victorie tactică, însă strategic a fost o înfrângere, deoarece nu s-a reușit capturarea Kadeshului. Victoriile și înfrângerile lui Ramses au fost ilustrate în poezii, sculpturi și picturi pe pereții templelor și obeliscurilor, precum și în monumente comemorative.
Ramses își sancționează dușmanii
Alte expediții militare
Deși nu a obținut în totalitate succesul maxim precum Tutmes al III-lea, Ramses al II-lea a cucerit sate din Galileea și Amor, iar în anul al zecelea a ieșit victorios în luptele de la Katna și Tunip, unde și-a sculptat monumente. A condus campanii în Edom, Moab, Negev și în Siria, însoțit de mai mulți fii tineri.
După 16 ani de conflicte, în 1258 î.Hr., Ramses al II-lea și regele Hattusili al III-lea al hitiților au semnat primul tratat de pace cunoscut în istorie. Când expedițiile din Levant au luat sfârșit, faraonul a condus personal campanii în Libia și Nubia.
Expediție în Nubia
Ramses nu s-a bucurat de succese militare precum Tutmes al III-lea, dar a fost un excelent constructor, iar egiptologiii din secolul al XIX-lea l-au numit „Ramses cel Mare” datorită templelor impunătoare. Niciun alt faraon nu a atins gloria și durata domniei sale.
Realizări arhitecturale
Nefertari, soția de seamă a faraonului
Ramses a finalizat construcția unui ansamblu la Templul de la Karnak, a ridicat un templu dedicat lui Seti I în Abydos, a construit un monument funerar pentru tatăl său la Luxor și un altul pentru el însuși la Ramesseum. În Nubia, a ridicat șase temple și celebrul templu Abu Simbel, cu cele patru statui colosale, modul în care a fost inițiat de Seti I.
Regina Nefertari, soția sa preferată, i-a dedicat un templu la Abu Simbel din Aswan, precum și un templu pentru Hathor, zeița iubirii. Nefertari a decedat în prima parte a domniei sale, fiind înmormântată în Valea Reginelor din Teba, loc unde s-au păstrat frumos picturile. A doua soție, regina Isinofre, i-a dat patru fii, inclusiv pe Merneptah, viitorul succesor. Ramses a avut o viață plină de jubileuri „Sed” (jubileu).
Decedat la 91 de ani, în 1213 î.Hr., mumia sa este expusă la Muzeul Național de Civilizație Egipteană, alături de alte mumii regale. Analizele arată că în tinerete ar fi avut părul roșcat. Mormântul original, KV7, se află în Valea Regilor și, deși s-ar fi putut adăposti un tezaur mai mare decât cel al lui Tutankhamon, toate comorile sale au fost furate.
Ramses, posibil faraonul din Biblie
Evreii, musulmanii și creștinii consideră adesea pe faraonul din Biblie drept cel mai negativ personaj. Mulți teologi creștini și iudaici cred că Ramses cel Mare ar fi fost faraonul biblic. În Cartea Exodului, după 400 de ani de la moartea vizirului evreu Iosif, fiul lui Iacob și interpret al viselor faraonului, un nou conducător egiptean a silit evreii la muncă aspră, construcția depozitelor și cetăților Pitom și Ramses.
Din cauza înmulțirii excesive a sclavilor, se crede că un faraon, posibil Seti I, a ordonat uciderea băieților sub 2 ani pentru a preveni o revoltă. Un băiat a fost salvat, fiind ascuns într-un coș de nuiele și smoală, fiind supravegheat de sora sa, Miriam, pe Nil. Descoperit de fiica faraonului, a primit numele „Moise” și a fost adoptat de familia regală.
La 40 de ani, Moise, învățat ca un prinț egiptean, și-a descoperit rădăcinile evreiești atunci când a ucis un supraveghetor care îi maltrata un sclav evreu. A fugit în pustie, la Madián, și s-a întâlnit cu preotul Ietro, de la care a primit o familie. După 40 de ani, pe când pășuna oile, a fost inspirat de un tufiș aprins și a auzit vocea Yahweh, cerându-i să elibereze evreii din robie. S-a întors în Egipt și a avut o serie de interacțiuni cu faraonul, în încercarea de a obține libertatea evreilor.
Exodul
A mers în fața noului faraon, pe care istoricii lipsiți de certitudine îl asociază adesea cu Ramses al II-lea, pentru a-i cere să-i elibereze pe evrei. Egiptologii îl admiră pe Moise, iar poetul Percy Shelley i-a dedicat poemul „Ozymandias”, după numele regal al faraonului. În ciuda refuzurilor repetate, Yahweh a sufocat inima faraonului, pedepsindu-l cu cele zece plăgi: transformarea Nilului în sânge, invazii de broaște, muște și lăcuste, uciderea viteilor, ploaie de foc și piatră, întunecare, boală bubonică și moartea primului născut.
Moise de Michelangelo. Sursa Foto – Profimedia
După pierderea fiului său cel mare, faraonul a permis eliberarea evreilor. Însă, apoi, a trimis o armată pentru a-i captura. Yahweh a realizat un alt miracol, despărțirea Mării Roșii, permițând evreilor să traverseze, iar armata faraonului a fost cufundată când apa s-a revărsat. Conform Coranului, și faraonul s-a înecat în apele Mării Roșii. Arheologia nu a furnizat până acum dovezi certe despre aceste evenimente, sclavia masivă sau genocidul pruncilor, nici despre cele zece plăgi sau osemintele din adâncul mării. Numirea orașului Pi-Ramses indică însă existența unui exod important al evreilor din Egipt în timpul domniei lui Ramses al II-lea.
Sursa Foto: Profimedia
Recomandări:
- Viața regelui Frederic cel Mare al Prusiei
- Viața primului împărat roman creștin, Constantin cel Mare