
Imagine ilustrativă a unei drone comerciale de mici dimensiuni în zbor, FOTO: Shutterstock
Guvernul britanic va autoriza forţele militare să doboare dronele care survolează instalaţii militare, în contextul creşterii numărului de incidente cu drone suspecte detectate în spaţiul aerian al mai multor state europene în ultimele săptămâni, conform agenţiei AFP, preluată de Agerpres.
Într-un discurs programat pentru luni seara, cu extrase publicate în avans, ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat că noile reglementări legale vor permite „distrugerea dronelor neidentificate deasupra siturilor militare din Marea Britanie”.
„Vom face tot posibilul pentru a asigura siguranța populaţiei britanice”, a afirmat el.
Anunţul vine după incidentele în care drone au pătruns în spaţiul aerian al unor state europene, precum Polonia, Danemarca şi Germania, activitatea aeroportului din München fiind întreruptă timp de 48 de ore. Aceste încălcări ale spaţiului aerian european au fost atribuite dronelor ruseşti.
Moscova este acuzată de aliaţii europeni ai Kievului că încearcă să escaladeze tensiunile şi că testează sistemele de apărare aeriană ale NATO în Europa.
Până în prezent, protocolul militar permitea devierea sau bruiajul semnalelor GPS ale dronelor, însă doborârea lor era permisă doar în condiţii extreme.
În 2024, mai multe baze aeriene britanice folosite de forţele americane au semnalat prezenţa unor drone de origine necunoscută. O anchetă militară comună a fost iniţiată de către forţele americane şi britanice, însă fără informaţii clare despre provenienţa acestor aparate de zbor.
Aceste baze sunt esenţiale strategic pentru armata americană, care a desfășurat în special avioane de vânătoare F-22A la baza Lakenheath de pe est, după atacurile aeriene ale SUA asupra siturilor nucleare iraniene în iunie.
Confruntată cu ameninţarea tot mai mare reprezentată de drone, Comisia Europeană a anunţat în octombrie planuri pentru o barieră anti-drone.
La începutul lunii octombrie, guvernul german a declarat că va autoriza poliţia să doboare dronele suspecte.














