
Chiar dacă riscă să nemulțumească fanii fideli experienței tradiționale OnePlus, producătorul chinez a redesignat noul flagship aproape de la zero. Începând cu aspectul exterior și continuând cu componentele hardware, putem afirma că OnePlus 15 reprezintă o evoluție radicală față de modelul anterior, OnePlus 13.
Conform invitației distribuite pe platformele de socializare, lansarea oficială a OnePlus 15 va avea loc luni, 27 octombrie, însă doar pentru clienții din China. Între timp, compania continuă să dezvăluie detalii care să stimuleze interesul pasionaților, confirmând recent performanțele bateriei și tehnologiile de încărcare rapidă. Ultima informație privitoare la specificațiile ecranului indică trecerea de la rezoluția QHD+ la o rezoluție 1.5K, o alegere menită să optimizeze autonomia bateriei și să asigure display-uri mai fluide în timpul jocurilor. Astfel, rata de refresh a crecut de la 120Hz la 165Hz.
Chiar dacă diferența de la rezoluția QHD+ la 1.5K este semnificativă din punct de vedere al densității pixelilor, în utilizarea obișnuită, foarte puțini utilizatori vor percepe această diferență. În răspunsul său privind această schimbare, directorul executiv al OnePlus, Li Jie Louis, a explicat că decizia a fost influențată de considerații tehnice, nu de costuri, deoarece este imposibil ca un ecran QHD+ să funcționeze simultan cu viteze de 165Hz.
„Datorită limitărilor materialelor luminescente și ale tehnologiei circuitelor, industria nu poate atinge în prezent specificațiile de 165Hz + 2K”, a menționat Louis. El a adăugat că display-ul cu frecvență de 165Hz și rezoluție 1.5K de pe OnePlus 15 reprezintă „soluția optimă” și menționat că este primul ecran de 1.5K din industrie care funcționează la această rată de refresh.
OnePlus 15 echipat cu sistem triple cameră de 50MP și zoom optic 3,5x
Pentru a echilibra informațiile contradictorii privind specificațiile display-ului, OnePlus confirmă utilizarea unui sistem triplu de camere, fiecare cu senzori de 50MP. Dintre acestea, una va fi un teleobiectiv periscopic cu o distanță focală echivalentă cu 85 mm, suportând zoom optic de 3,5 ori. În plus, camera principală va putea filma videoclipuri 4K la 120fps, cu suport Dolby Vision.
De asemenea, compania a anunțat introducerea unui nou sistem de răcire denumit Glacier, special conceput pentru a disipa căldura de două ori mai rapid comparativ cu sistemele convenționale, sporind astfel stabilitatea și performanța în activități solicitante, precum gaming-ul.














