
Toamna a adus una dintre cele mai anticipate vești ale sfârșitului de an: începerea filmărilor pentru formatul în care perechile de vedete își depășesc temerile și demonstrează că imposibilul există doar pentru a fi realizat. Power Couple ajunge la cel de-al treilea sezon, iar în prezent, în Malta, sub soarele intens, condimentat de ploi, cele nouă echipe depun toate eforturile pentru a ajunge până în final! Totul va putea fi urmărit, în curând, pe postul de televiziune Antena 1 și pe platforma AntenaPLAY.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
După cum a fost deja anunțat, locația este una diferită, iar participanții se bucură deja de această schimbare! În centrul Maltei, într-o vilă cu trei etaje, cele nouă cupluri își împletesc seriile și zilele, așteptând să intre la următoarele probe! În plus față de camerele în care locuiesc, cuplurile au la dispoziție o piscină pe acoperiș, o masă de biliard la etajul secund, precum și mai multe spații de relaxare în livinguri special amenajate.

Recomandări
Datele schimbării orei de vară în 2025. Timp mai lung de odihnă și relaxare
Zona oferă o panoramă de neuitat, iar împrejurimile asigură liniștea necesară pentru ca participanții să se concentreze asupra provocărilor competiției!
„Sezonul 3 aduce multiple surprize, atât pentru concurenți, cât și pentru telespectatori. Prima dintre acestea, pe care dorim să o dezvăluim, este locația – după doi ani petrecuți în Insula Gozo, ne aflăm acum chiar în centrul Maltei! Știam deja că această țară este extrem de frumoasă, cu diverse locații potrivite pentru probele sezonului, astfel încât, alături de echipa mea, am căutat zile întregi vila ideală pentru a fi locul de desfășurare. Am inspectat de trei ori, analizând fiecare zonă și fiecare casă care s-ar fi putut adapta cerințelor noastre! Suntem extrem de încântați de ceea ce am descoperit și am fost bucuroși să vedem reacțiile lor când au văzut-o pentru prima dată! Mai multe detalii, în curând!”, afirmă Emilia Vlad, producătorul general al emisiunii.
Cine sunt echipele concursului Power Couple, sezonul 3
ADDA și Cătălin. Ariana și Mitzuu. Cătălina și NiCK. Claudia și Andrei. Dilinca și Mădălin. Luiza și Cătălin. Maria și Oase. Sandra și Răzvan. Simona și Marius. Acestea sunt cele nouă perechi care depun toate eforturile pentru a avansa în finală și a obține titlul de câștigători ai sezonului 3!
Filmările sunt în plină desfășurare, probele fiind mai solicitante ca niciodată! Rămâi conectat pentru mai multe informații și actualizări, pe canalele de comunicare ale emisiunii de la Antena 1!
Abonează-te pentru a primi cele mai recente informații în cadrul ȘTIRILE ZILEI.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO














