Principalele schimbări din strategia de apărare națională
Declarația a fost făcută în contextul elaborării de către Administrația Prezidențială a noii strategii naționale de apărare, aflate în momentul de față în proces de pregătire pentru prezentare în fața Consiliului Superior de Apărare a Țării (CSAT). Conform președintelui, această strategie va include două „schimbări semnificative” pentru România. Prima se referă la războiul hibrid dus de Federația Rusă, inclusiv atacurile cibernetice, campaniile de dezinformare și influența rusă în mediile sociale.
A doua modificare anunțată de președintele Nicușor Dan se referă la corupția endemică din România. Șeful statului afirmă că este necesară o abordare frontală a fenomenului de corupție, iar Serviciul Român de Informații (SRI) trebuie să se implice activ în combatere.
Controversele privind includerea sau nu a serviciului de informații interne în mecanismele inter-instituționale de luptă împotriva corupției sunt vechi în România, având rădăcini în timpul mandatului procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, perioadă în care colaborarea între aceste instituții a fost fructuoasă. Până la decizia Curții Constituționale nr. 51/16.02.2016, legea conferea SRI atribuția de a executa mandatele de supraveghere tehnică emise de autoritatea judiciară, atribuție ulterior revocată.
Recomandări
Efectele schimbării orei în timpul sezonului de iarnă: impactul asupra siguranței în cartiere și asupra socializării
Este esențial de înțeles că funcția principală a SRI este „organizarea și desfășurarea activităților pentru colectarea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare pentru cunoașterea, prevenirea și contracararea oricăror acțiuni care constituie, conform legii, amenințări la adresa securității naționale a României”. Combaterea corupției a devenit o prioritate pentru serviciul de informații interne doar odată cu includerea acesteia în Strategia Națională de Apărare ca amenințare la securitatea națională.
Potrivit legii de funcționare nr. 14/1992, rolul SRI este să informeze procurorul despre orice date și informații deținute legate de infracțiuni de corupție. Conform legii 255/2013, art. 30 alin. 3, dacă verificările relevă indicii despre pregătirea sau săvârșirea unor infracțiuni, aceste informații trebuie transmise organelor de urmărire penală în condițiile legii.
În esență, identificarea celor mai importante amenințări, riscuri și vulnerabilități la adresa securității naționale, într-un plan strategic, reprezintă o decizie politică adoptată în cadrul CSAT. Această situație explică și variațiile de informări ale SRI către DNA în ultimii ani. Ultima strategie de apărare, realizată în timpul mandatului președintelui Klaus Iohannis, nu a inclus corupția drept amenințare la adresa securității naționale, iar ca urmare, activitatea de combatere a acesteia a fost redusă, iar colaborarea cu parchetele specializate s-a diminuat. În timp, atribuțiile informative ale SRI au fost preluate, în mare parte, de către ofițerii de poliție judiciară din DNA și MAI.
Prin declarația sa, Nicușor Dan intenționează să reintroducă corupția ca element esențial în strategia de securitate națională, reafirmând modelul anterior de cooperare strânsă între DNA și SRI. O reformă legislativă care să întărească capacitatea DNA, în special partea tehnică și personalul specializat, ar fi o soluție mai durabilă pentru combaterea eficientă a corupției. De asemenea, calitatea leadershipului în instituțiile publice face diferența în eficiența acțiunilor.
O diferență semnificativă față de situația de acum zece ani este decizia nr. 91/2018 a Curții Constituționale, care a stabilit că în sintagma „riscuri ori amenințări la adresa securității naționale” nu pot fi incluse conduite constitutive ale unor infracțiuni grave, precum corupția sau spălarea banilor de către oficiali de rang înalt, deoarece aceste infracțiuni, deși grave, nu reprezintă, în practică, amenințări la adresa securității naționale. Datorită acestei decizii, legislația actuală nu permite utilizarea metodelor speciale de investigație care limitează drepturile private pentru combaterea infracțiunilor majore, precum corupția sau traficul de droguri, decât în cadrul procesului penal și conform Codului de procedură penală.
De ce este controversat ca un serviciu secret militarizat să combată corupția
Rolul, responsabilitatea și limitele unui serviciu de informații într-o societate democratică sunt subiecte de dezbatere intensă la nivel global. În literatura de specialitate, se evidențiază deosebit de critică experiența serviciilor secrete din regimuri totalitare, în special cele cu activități de tip poliție politică. În cazul României, serviciile de informații au provenit din acest contexte, iar procesul democratizării lor trebuie să fie unul prioritar pentru consolidarea statului de drept. Se pune întrebarea: cât de temeinic și efectiv s-a realizat această tranziție?
Principală problemă este că SRI funcționează în baza unei legi vechi de peste trei decenii. Înainte de a discuta dacă fenomenul corupției trebuie să devină sau nu prioritate pentru serviciile de informații, trebuie adoptată o lege de funcționare adaptată realității moderne. Comparativ, serviciile secrete ale Poloniei, care și-au trecut numeroase reforme legislative după anii ’90, au evoluat în mod semnificativ. În perioada de început a tranziției, aceste instituții au fost acuzate de folosire în lupta politică și influențare de către vechii agenți ai URSS.
În 2002, Polonia a înființat Agenția de Securitate Internă (ABW) și Agenția de Informații Externe (AW), iar în 2006 au fost adoptate legi pentru Serviciile de Informații și Contrainformații Militare, precum și pentru Biroul Central Anti-Corupție (CBA). Aceste structuri funcționează ca entități civile, cu excepția celor din domeniul militar, și au trecut prin multiple reforme pentru a se adapta noii democrații. La 35 de ani de la revoluție, România deține toate serviciile secrete militarizate, evidențiind o moștenire a regimului totalitar, similara cu cea din Rusia sau alte state cu istoric similar.
În Rusia, controlul parlamentar civil este aproape inexistent, iar atribuțiile principalelor servicii de informații includ combaterea criminalității organizate, a corupției, contrabandei și traficului de droguri, în colaborare cu alte agenții. În comparație, situația românească este caracterizată de o aliniere a atribuțiilor și de o politizare accentuată a serviciilor de informații, precum și de un control parlamentar slab, ceea ce afectează tragerea la răspundere și transparența activităților lor.
De exemplu, după atacurile din 11 septembrie 2001, Statele Unite au păstrat CIA ca serviciu civil, deși a coordonat operațiuni speciale externe în colaborare cu forțele militare ale Pentagonului. Conform lui Frederic Lemieux, în studiul „Intelligence and State Surveillance in Modern Societies” din 2024, introducerea elementelor militare în activitățile interne de combatere a infracțiunilor civile, precum corupția, riscă să afecteze drepturile fundamentale, deoarece aceste instituții funcționează în logica războiului, iar cadrele militare aduc un ulterioar mindset specific. În practică, conceptul de „câmp tactic” și „țintă” devin frecvent folosite în discursul public în colaborări de acest tip, ceea ce nu face altceva decât să pună în pericol respectarea drepturilor cetățenilor. Lupta împotriva corupției trebuie să fie atributul structurilor civile de aplicare a legii și ale parchetelor.
SRI rămâne un serviciu secret cu polarizare politică
O problemă frecvent întâlnită în serviciile de informații, inclusiv cele din societățile democratice consolidare, o reprezintă tendința de politizare a activităților de intelligence. Aceasta poate deveni problematică dacă:
1. serviciile de informații sunt folosite mai mult pentru jocuri politice și influențarea opiniei publice, în loc să contribuie la formularea de politici strategice;
2. ofițerii și șefii sunt numiți politic sau au afilieri evidente față de partide;
3. sistemul de control și echilibru între puteri funcționează dezechilibrat, favorizând dominația uneia asupra celorlalte părți.
In cazul României, aceste condiții au alimentat deja scandaluri și acuzații de implicare a serviciilor în jocuri politice, în special în perioada mandatelor președintelui Traian Băsescu și ale lui Klaus Iohannis. Exemple precum cazul Dumitru Dumbravă sau Florian Coldea evidențiază vulnerabilitățile acestui sistem, în care lipsa unui control parlamentar eficient și autonomia decizională au permis influențarea proceselor politice interne.
Pe parcursul ultimilor douăzeci de ani, lipsa unui control parlamentar robust a permis consolidarea puterii executive în raport cu serviciile secrete, ceea ce a favorizat folosirea acestora în scopuri politice. Rapoartele de activitate ale SRI nu au fost publicate de patru ani, ceea ce indică o transparență redusă. După demisia directorului Eduard Hellvig în 2023, procesul selectării unui nou conducător s-a blocat, accentuând problema liderilor în funcție.
Care sunt principalele critici aduse serviciilor speciale poloneze
Faptul că serviciile de intelligence pot desfășura activități analitice și investigative nu reprezintă o noutate. În Europa, Polonia diferențiază prin faptul că două dintre serviciile sale, Agenția de Securitate Internă (ABW) și Biroul Central Anti-Corupție (CBA), au competența de a desfășura și investigații penale în domeniul combaterii corupției, acțiune mai frecvent asociată poliției decât serviciilor de informații.
Un studiu realizat de Mateusz Kolaszynski evidențiază că, în Polonia, nu există o clarificare completă a rolului și a limitelor care trebuie să existe pentru aceste structuri după 1989. Există o suprapunere de atribuții între instituțiile de law enforcement și serviciile de informații, ceea ce poate genera confuzii și probleme de coordonare în cazul României.
„Serviciile de informații nu se disting clar (mai ales ABW și CBA) de poliție, poliția de frontieră sau forțele militare. Sarcinile și competențele sunt asemănătoare. Astfel, se pune întrebarea: unde se află granița între activitățile serviciilor de informații și cele ale poliției, care au scopuri și metode diferite, precum și impact asupra drepturilor individuale?”, se întreabă Kolaszynski.
Această asemănare între structurile speciale și cele de aplicare a legii complică și identificarea clară a delimitărilor funcționale. Kolaszynski subliniază că ABW și CBA beneficiază de drepturi speciale, similare cu cele ale organelor de poliție.
„Un factor esențial de diferențiere între serviciile de informații și poliție este că serviciile sunt supuse unui control strict, exercitat de Colegiul pentru Servicii Secrete și de Comisia pentru Servicii Secrete a Sejmului. Totuși, aceste organisme pot funcționa în mod influențat de politica aflată la putere, creând o luptă pentru dominație și extindere a responsabilităților, mai degrabă decât un control independent”.
Soluțiile implementate de Belgia
Relația dintre serviciile de informații și structurile de aplicare a legii în diverse democrații occidentale a avut de suferit, însă Belgia a reușit să reglementeze această colaborare încă din urmă cu 27 de ani, fiind un model de bune practici pentru alte state. Într-un volum coordonat de Jean-Paul Brodeur, Peter Gill și Dennis Tollborg, se explică modul în care Belgia a legalizat, în 1990, interacțiunea dintre serviciile de informații, poliție și sistemul judiciar.
Relațiile strânse între aceste entități au fost, însă, de-a lungul timpului, afectate de rivalități și lipsă de comunicare. Un raport din 1990 evidenția că, deși rolurile erau diferite, colaborarea trebuia să fie mai coerentă și transparentă, pentru a evita confuziile și suprapunerile de atribuții. Legea din 1998 a contribuit la formalizarea acestor colaborări, dar comunicarea între servicii și magistrați rămâne insuficient organizată, fiind adesea întâmplătoare, așa cum subliniază specialistul belgian Lode van Outrive.