
Șase companii românești au fost incluse de publicația Financial Times în topul „FT Ranking: Europe’s Long-term Growth Champions”, care reunește 300 de întreprinderi europene cu cea mai rapidă creștere a veniturilor în ultimii 10 ani. Clasamentul evidențiază firme care au reușit o creștere anuală medie a veniturilor de peste 15% între 2014 și 2024.
Publicația Financial Times a inclus șase companii din România în topul celor 300 de lideri europeni care au înregistrat cele mai ridicate creșteri în ultimul deceniu. Clasamentul selecționează societăți care au raportat o creștere anuală medie a veniturilor de peste 15% între 2014 și 2024, în contextul provocărilor economice majore. Companiile românești selectionate acoperă diverse domenii, de la imobiliare și energie, la tehnologie și servicii. Cel mai bine poziționat a fost One United Properties (locul 9), urmat de Simtel Team (20), Bento (133), AROBS Transilvania Software (203), Sphera Franchise Group (238) și Oscar Downstream (277).
Cine este compania românească din top 10
Cel mai bine clasată companie românească din top este One United Properties, un dezvoltator imobiliar care s-a extins semnificativ în segmentul rezidențial și de spații de birouri de lux din București. Firma a raportat o creștere a veniturilor de la 1,92 milioane de euro în 2014 la 289,95 milioane de euro în 2024, în timp ce numărul angajaților a crescut la 126. Deși topul este dominat de companii din domeniul tehnologiei și al serviciilor digitale, compania românească a reușit să se evidențieze prin apartenența la sectorul tradițional al imobiliarelor.
Prezența celor șase societăți în clasament plasează România alături de economii precum Polonia, Cehia sau Portugalia, care au reușit să exporte modele antreprenoriale solide, bazate pe inovare și adaptabilitate. Italia deține cele mai multe firme în această listă, cu 65 de companii, urmată de Regatul Unit cu 52 și Germania cu 47.
Sectorul IT și software are cea mai mare reprezentare în clasament
Din cele 31 de categorii de companii, cele din domeniul serviciilor IT și software constituie 18% din clasament. Pe locul secund se situează sectorul construcțiilor și ingineriei, cu o pondere de 8%, în timp ce industriile tradiționale precum producția și energia reprezintă 5%. Deși cele mai prezente categorii sunt cele din IT și software, prima poziție din acest an este deținută de Virta Global din Finlanda. Această societate fondată în 2013 oferă soluții inteligente pentru încărcarea vehiculelor electrice și integrarea acestora în infrastructura energetică.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Sectoul textil din România se confruntă cu dificultăți semnificative. Industriei i-a scăzut numărul de angajați cu mai mult de jumătate.
Anul austerității a afectat profound sectorul industrial autohton. În 2025, fabrici emblematici au fost închise, iar rata șomajului a dublat comparativ cu anul precedent. Economist: În 2026 va trebui să fie pusă la încercare reziliența Guvernului.














